ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Constituirea stocurilor de urgenta medicala generale si pentru Coronavirus

12 Martie 2020   |   Vass Lawyers

OUG nr. 11/2020 a fost adoptata in primul rand pentru constituirea in general a stocurilor de urgenta medicala, care se constituie ca rezerve materiale, destinate actiunilor pentru protectia populatiei in situatii de urgenta generate de tipul de risc epidemii si alte evenimente generatoare de victime multiple, stocuri care au caracter complementar in raport cu stocurile rezerva de stat.

 
 
In M.Of. nr. 102 din data de 11 februarie 2020 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei (OUG nr. 11/2020).

OUG nr. 11/2020 a fost adoptata in primul rand pentru constituirea in general a stocurilor de urgenta medicala, care se constituie ca rezerve materiale, destinate actiunilor pentru protectia populatiei in situatii de urgenta generate de tipul de risc epidemii si alte evenimente generatoare de victime multiple, stocuri care au caracter complementar in raport cu stocurile rezerva de stat.

Actul normativ include insa si prevederi speciale pentru gestionarea infectiilor cu noul Coronavirus, in contextul in care analiza realizata de reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sanatatii si Ministerului Apararii Nationale a relevat lipsa ori insuficienta tipurilor de echipamente necesare interventiei pentru transportul pacientilor suspectati sau confirmati cu noul Coronavirus. Avand in vedere contagiozitatea extrem de inalta a virusului, aceasta nu poate fi tinuta sub control in lipsa unor echipamente speciale de protectie pentru personal si pentru efectuarea transportului izolat al persoanelor afectate.


Oficiul National pentru Achizitii Centralizate (ONAC) a fost desemnata institutie abilitata pentru organizarea si derularea procedurilor de atribuire, in timp ce stocurile de urgenta se constituie, se gestioneaza si se administreaza de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) .

Ordonanta reglementeaza asadar, inter alia, achizitia centralizata a produselor aferente stocurilor de urgenta medicala, avand in vedere ca achizitionarea in mod descentralizat a acestor echipamente ar inregistra perioade de timp foarte lungi, care ar intarzia dotarea unitatilor beneficiare cu posibil risc asupra sanatatii populatiei, dar si faptul ca achizitia centralizata creeaza premisele obtinerii unor produse de calitate la preturi inferioare.

Achizitia de catre ONAC a produselor aferente stocurilor de urgenta medicala se va realiza potrivit legislatiei achizitiilor publice. Actul normativ face distinctia intre achizitiile in regim de urgenta, necesare pentru gestionarea pandemiei de Coronavirus, si cele generale, ce vor fi efectuate pentru constituirea si refacerea stocurilor de urgenta medicala.

Astfel, atribuirea acordurilor-cadru se va realiza de ONAC dupa cum urmeaza:

→    in regim de urgenta, pentru acoperirea necesitatilor de produse stocuri de urgenta medicala enumerate in Anexa la OUG nr. 11/2020 (e.g. scannere termice, camere de izolare, izolete, ventilatoare medicale, monitoare medicale, injectomate, combinezoane, viziere de protectie, manusi, masti de protectie, dezinfectanti), pana la atingerea cantitatilor maxime prevazute pentru fiecare categorie in Anexa, prin procedura de negociere fara publicare prealabila a unui anunt de participare, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 69 alin. (4) si art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016; sumele necesare acestor achizitii se asigura prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, cu suma de 000 mii lei;
→    ori de cate ori este nevoie, pentru acoperirea necesitatilor cuprinse in Nomenclatorul produselor stocuri de urgenta medicala, prin aplicarea uneia dintre procedurile de atribuire prevazute de art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (e.g. licitatia deschisa; licitatia restransa; negocierea competitiva; dialogul competitiv; parteneriatul pentru inovare; negocierea fara publicare prealabila; concursul de solutii; procedura simplificata); Nomenclatorul produselor stocuri de urgenta medicala, precum si metodologia de utilizare sau de reintregire si improspatare a acestor stocuri se aproba prin ordin comun al ministrului afacerilor interne si al ministrului sanatatii, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 11/2020; pana la data de 11 martie 2020, ordinul nu a fost publicat in monitorul oficial.

Pentru realizarea acestor achizitii, ONAC primeste de la IGSU si Ministerul Sanatatii necesitatile, valoarea estimata pentru fiecare produs in parte, specificatiile tehnice si specialistii care vor acorda suport tehnic pe toata perioada de organizare si derulare a procedurilor de atribuire, precum si persoanele care vor face parte din comisiile de evaluare.

IGSU va fi insa responsabil pentru monitorizarea acordurilor-cadru si incheierea contractelor subsecvente. Astfel, ulterior semnarii acordurilor-cadru atribuite, ONAC le va pune la dispozitia Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta in termen de 1 zi lucratoare de la semnarea acestora.

Scannerele termice achizitionate in regim de urgenta vor fi date de IGSU in folosinta aeroporturilor internationale sau deschise traficului international.

Pe pagina oficiala de internet a ONAC au fost publicate deja anunturi pentru o serie de proceduri de atribuire prin negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare pentru acoperirea necesitatilor de produse stocuri de urgenta medicala, unele proceduri fiind deja finalizate (prin atribuire sau anulare), iar altele in plina derulare.

Chiar daca pandemia de Coronavirus impune atribuirea acordurilor-cadru prin procedura rapida si flexibila a negocierii fara publicare prealabila, legislatia achizitiilor publice impune respectarea principiilor din materia achizitiilor publice, precum cel al tratamentului egal sau al transparentei, inter alia, prin invitarea unui numar cat mai mare de operatori economici la proceduri si stabilirea unor termene adecvate pentru depunerea ofertelor preliminare.

Textul intergral al Ordonanei de urgenta a Guvernului nr. 11/2020 este disponibil aici:

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3740 / 5250
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...