Dăncilă anunță OUG pentru a putea fi plătite salariile angajaților din ministerele vacante
12 Septembrie 2019 MEDIAFAX
Măsură este luată de Guvern pentru a putea fi plătite salariile angajaților din cele trei ministere vacante, după demisia miniștrilor ALDE.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va adopta, joi, o ordonanță de urgență de modificare a Codului administrativ, în sensul în care secretarii generali din ministerele Mediului, Energiei și Relația cu Parlamentul vor semna statele de plată pentru angajați.
„Am convocat o ședință extraordinară de Guvern pentru a adopta soluții necesare pentru câteva cazuri care nu suportă amânare. În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaților din ministerele Mediului, Energie și Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate. Resping ferm abordarea domnului președinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetățenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri și a găsi soluții pentru problemele lor și nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. Guvernul își va continua cu aceeași determinare activitatea. Nu avem timp de pierdut cu polemici politice”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de joi a Guvernului.
„Am convocat o ședință extraordinară de Guvern pentru a adopta soluții necesare pentru câteva cazuri care nu suportă amânare. În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaților din ministerele Mediului, Energie și Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate. Resping ferm abordarea domnului președinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetățenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri și a găsi soluții pentru problemele lor și nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. Guvernul își va continua cu aceeași determinare activitatea. Nu avem timp de pierdut cu polemici politice”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de joi a Guvernului.
Șeful Executivului a adăugat că măsură este luată de Guvern pentru a putea fi plătite salariile angajaților din cele trei ministere vacante, după demisia miniștrilor ALDE.
„Completăm printr-o ordonanță de urgență Codul adminisrativ, în sensul consolidării atribuțiilor secretarului general al ministerului, înalt funcționar public, care are rolul de a asigura continuitatea activității instituției. Cioncret, secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite, în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuțiilor. Astfel vor putea fi plătite salariile angajaților din ministere și din instituțiile subordonate. Vor fi achitate facturile și onorate obligațiile contractuale și de plată, inclusiv cele care decurg din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene”, a explicat Dăncilă.
Premierul a mai spus că solicită „secretarilor general din cele trei ministere, Mediu, Energie și Relația cu Parlamentul să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaților, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiții electorale”.
Actul normativ vine în contextul în care aproape 4.200 de angajați din Ministerul Mediului și agențiile care țin de această instituție, precum și aproximativ 200 de angajați de la Energie nu și-au primit, marți, salariile.
La finalul lunii august, miniștrii Mediului și Energiei, Grațiela Gavrilescu și Anton Anton, au demisionat din funcții după ce partidul din care fac parte, ALDE, a decis să se retragă din coalișie de guvernare. Tot atunci a demisionat și Viorel Ilie din funcția de ministrul pentru Relația cu Parlamentul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4766 / 5789 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





