ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iancu (Camera Deputaţilor): Am fost la un pas de a elimina autorizaţia de construcţie pentru prosumatori, însă Ministerul Dezvoltării s-a opus

24 Mai 2019   |   AGERPRES

Potrivit lui Iancu, un prosumator trebuie să parcurgă 62 de paşi pentru a se autoriza.

 
 
Autorizaţia de construcţie trebuie neapărat eliminată din lista de documente de care are nevoie un consumator de energie care doreşte să devină şi producător, însă Ministerul Dezvoltării este cel care se opune, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.

El a participat la lansarea Ghidului Prosumatorilor, elaborat de Asociaţia Energia Ta, cu sprijinul Engie. Prosumatorii sunt persoane fizice care îşi asigură o parte din consumul de energie din producţie proprie şi livrează excesul în reţea.

Potrivit lui Iancu, un prosumator trebuie să parcurgă 62 de paşi pentru a se autoriza.

"Obţinerea autorizaţiei de construcţie se face atât de greu, încât unii preferă să abandoneze. Sunt 62 de paşi, cu tot atâtea documente şi acte pe care trebuie să le predai dacă vrei să ai autorizaţia de construcţie şi să-ţi montezi instalaţia. 62! De la cadastru, notar, autorizaţii de toate felurile. Este obligatoriu să sărim autorizaţia de construcţie", a precizat el.


Iancu a arătat că, în ultima şedinţă, comisia parlamentară pe care o prezidează a fost la un pas de a elimina autorizaţia de construcţie din acest proces, însă Ministerul Dezvoltării s-a opus.

"În ultima şedinţă, în ultimele minute, când ne adunaserăm pentru votul final, nu mai trebuia să discutăm nimic, a venit Ministerul Dezvoltării şi a zis: 'Nu vă supăraţi, nu suntem de acord'. Dar se poate, şi nu suntem singurii. Chiar directiva spune şi încurajează statele membre să elimine autorizaţii, inclusiv pe cea de construcţie, demersurile birocratice şi paşii care împiedică şi pun bariere prosumerului de a intra în acest proces", a continuat Iancu.

El a arătat că apariţia prosumatorilor va duce la crearea a milioane de "motoraşe economice".

"Vor fi milioane de motoraşe economice. Ce proces a mai determinat apariţia a milioane de astfel de motoraşe, pentru că în spate sunt firme de construcţii-montaj, firme de mentenanţă, firme de instalaţii, vânzători de panouri, de cabluri, de invertoare, de contoare. Este cu adevărat un mare motor economic, care începe să se mişte fără să-l susţină vreun decident de la vreun Guvern, de orice culoare ar avea. Se mişcă singur", a mai spus deputatul.

Prezentă la eveniment, Gabriela Munteanu, şef serviciu reglementări tehnice în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a precizat că, în prezent, în România sunt circa 70 de prosumatori.

Parlamentul a aprobat, anul trecut, Legea nr. 184/2018, care precizează: "Prosumatorii (sau prosumerii - n. r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE".

Totodată, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior.

"Prosumatorii, persoane fizice, sunt exceptaţi/scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum şi excedentul vândut furnizorilor", mai spune legea votată anul trecut.

De asemenea, aceşti consumatori sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu final.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5029 / 5683
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP și Schoenherr, alături de cumpărător în tranzacția prin care Skanska vinde clădirea Equilibrium 2 către Magyar Posta Takarék Real Estate Investment Fund. Ce alți consultanți au mai fost implicați
Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway. Echipa a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...