ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ordonanta privind eșalonarea datoriilor acumulate după declanșarea stării de urgență a fost publicata în Monitorul Oficial

27 Octombrie 2020   |   Agerpres

Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.

 
 
Ordonanţa de Urgenţă privind eşalonarea la plată a datoriilor către stat acumulate după declanşarea stării de urgenţă a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
 
Potrivit actului normativ adoptat săptămâna trecută de Guvern, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală se instituie o procedură alternativă simplificată de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni.
 
Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.
 
"Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, începând cu data de 26 decembrie 2020, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se datorează şi se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este 0,01% pentru fiecare zi de întârziere", se arată în actul normativ.
 
Pentru acordarea eşalonării, contribuabilul trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv.
 
Totodată, la cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. De asemenea, trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
 
Pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată se suspendă executarea silită.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2729 / 5185
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România primește câștig de cauzã în arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments, legat de dosarul falimentului Astra Asigurãri. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
Kinstellar a acordat consultanță ING Bank N.V. cu privire la o nouă facilitate de credit senior de 150 de milioane de euro acordată furnizorului român de servicii de telecomunicații DIGI România. Magdalena Răducanu (Special Counsel) a coordonat echipa
PNSA a consiliat Grupul Orange în fuziunea post-achiziție dintre Orange România și Orange România Communications. Partenerii Bogdan C. Stoica și Irina Ivanciu au coordonat echipele din mai multe arii de practică
Bondoc și Asociații obține un nou succes în materia litigiilor de achiziții publice. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cererea de inițiere a procedurii de arbitraj cerută de Eurohold și EIG a fost înregistrată la ICSID | Reclamanții se pregătesc să conteste restricțiile impuse de Uniunea Europeană în privința acordurilor de investiții încheiate între statele membre și spun că un astfel de arbitraj va crea un precedent pentru alte întreprinderi din UE. Ce avocați fac parte din echipa care consiliază asigurătorul
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Norris Alexandru Mircescu, al cincilea cel mai bun punctaj din anul 2022: ” Mi-am rezervat ultimii doi ani de facultate pentru a descoperi lumea avocaturii. Cel puțin momentan, îmi doresc să progresez și să mă dezvolt în România. Îmi iubesc țara și familia, nu văd cum aș putea sta departe prea mult timp de lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine”
Avocații Wolf Theiss văd o creștere de 20-30%, anul acesta, în practica de Dispute Resolution | Ligia Cecilia Popescu, Partenerul Wolf Theiss care coordonează Departamentul de Litigii şi Arbitraj, al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București: “Avem o echipă foarte puternică. O parte semnificativă a portofoliului de clienţi ai practicii provine din recomandări provenite de la firme internaţionale de avocatură”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ionuț Alexandru Anghel, Group legal counsel - Ericsson, juristul trecut prin firme de top în avocatura de business și format în unele dintre cele mai sofisticate și cu miză proiecte: “Profesionistul Dreptului are, aidoma unui dascăl, o vocație socială: el trebuie să lumineze acolo unde este întuneric, să apropie acolo unde există divergență, să creeze reguli și să asigure respectarea lor, eliminând arbitrariul din societate”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...