ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Procurorul general laudă o prevedere din legile justiţiei care îi permite să infirme soluţiile de clasare

09 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiţiei adoptate în Parlament.

 
 
Procurorul general Gabriela Scutea a apreciat o prevedere din proiectul noii legi de organizare judiciară, care îi dă posibilitatea să infirme soluţiile de clasare şi actele procurorilor din toate parchetele pentru nelegalitate sau netemeinicie.
 
"În cadrul proiectului noii legi de organizare judiciară este stabilită vocaţia procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a infirma soluţiile de clasare şi actele procurorilor din toate parchetele pentru nelegalitate şi/sau netemeinicie. Considerăm că o astfel de modificare legislativă este de natură a reconstitui cadrul juridic optim de exercitare a atribuţiilor de control de către procurorul general în scopul asigurării unei practici unitare a parchetelor, de natură a răspunde pe deplin exigenţelor impuse de principiul legalităţii şi de cel al imparţialităţii", a spus Gabriela Scutea.
 
Conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public, declaraţia a fost făcută în cadrul lucrărilor celui de-al treilea Forum de lucru al procurorilor generali din statele balcanice, desfăşurat miercuri la sediul Parchetului General, care a avut ca temă "Prerogativele de control ale procurorului general - rol esenţial pentru aplicarea unitară a legii şi apărarea interesului public".
 
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiţiei adoptate în Parlament.
 
Este vorba despre Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea organizării judiciare şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Trei asociaţii ale magistraţilor au criticat noile prevederi din legile justiţiei, pe motiv că modificările legislative compromit toate progresele făcute de România în lupta anticorupţie.
 
"De facto, prin aceste proiecte, se compromit toate progresele făcute de România în lupta anticorupţie şi împotriva crimei organizate şi se încearcă controlarea activităţii celor două parchete specializate de factorul politic, prin intermediul procurorului general al României, care este numit eminamente politic", acuzau în luna iulie cele trei asociaţii ale magistraţilor - Forumul Judecătorilor, Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Iniţiativa pentru Justiţie. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 918 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...