ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul legii învăţământului superior, adoptat de Senat - for legislativ decizional

22 Mai 2023   |   Agerpres

Proiectul de lege include măsuri mai stricte în vederea întăririi eticii în mediul academic, acestea fiind bazate pe două componente importante.

 
 

Senatul a adoptat, luni, în calitate de Cameră legislativă decizională, cu 79 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă", proiectul de lege privind învăţământul superior.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat în plen că legea învăţământului superior, parte a pachetului de legi 'România Educată', vine în completarea legii învăţământului preuniversitar, fiind astfel asigurată o abordare "coerentă şi predictibilă a procesului educaţional".

"Prin intermediul reformelor propuse ne asigurăm că ajutăm în mod real tinerii din România să-şi urmeze visul, să-şi aleagă cariera care li se potriveşte, dar mai ales să fie cetăţeni activi ai României democratice. În cadrul acestui proiect legislativ au fost incluse programe menite să combată abandonul universitar, să ofere studenţilor care au nevoie de o a doua şansă pentru a-şi continua studiile, să se implice în decizii ca beneficiari direcţi şi parteneri valoroşi, înţelegând să aplice mai bine noţiunile de etică şi integritate academică. Totodată, ne-am asigurat că învăţământul superior românesc va avea o puternică dimensiune de internaţionalizare, element pe care îl considerăm esenţial atunci când vine vorba despre performanţă", a precizat Deca după adoptarea proiectului.


"Acest lucru va fi realizat şi prin introducerea învăţământului superior în regim dual şi a posibilităţii constituirii de consorţii universitare pentru învăţământ dual. Măsura este una extrem de aşteptată de mediul economic şi se bucură inclusiv de o alocare consistentă din fonduri europene. Am inclus în legea învăţământului superior, similar abordării din legea învăţământului preuniversitar, măsuri prin care sprijinim cadrele didactice", a adăugat ministrul Educaţiei.

Ea a prezentat, totodată, câteva dintre aceste măsuri de sprijin pentru cadrele didactice.

"Universităţile pot majora salariile de bază în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de profesori şi de performanţă cu încadrare în bugetul aprobat. Participarea în comisii specifice derulării activităţilor din cadrul departamentului, şcolii doctorale, facultăţii sau universităţii va fi inclusă în norma didactică. Cadrele didactice şi de cercetare care se pensionează pot primi, în plus, din bugetul Ministerului Educaţiei, două salarii raportate la ultimul salariu de bază. Comisiile consultative ale Ministerului Educaţiei pot avea în componenţa lor şi câte un membru al federaţiei sindicale reprezentative din învăţământul superior de stat cu cei mai mulţi membri, iar angajaţii operatorilor economici care sunt implicaţi în programele de învăţământ superior dual sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit", a punctat Deca.

Proiectul de lege include, de asemenea, măsuri mai stricte în vederea întăririi eticii în mediul academic, acestea fiind bazate pe două componente importante.

Este vorba, a continuat ea, pe de o parte, de existenţa unui sistem clar şi transparent de sancţiuni pentru orice abateri de la prevederile legale pentru toţi cei implicaţi în procesul educaţional, inclusiv palierul decizional şi, pe de altă parte, de publicarea pe o platformă naţională a tuturor tezelor de doctorat pentru 90 de zile înaintea susţinerilor, cu respectarea dreptului de autor.

"Orice persoană va putea formula observaţii cu privire la potenţiala existenţă a unor abateri de la standardele legii, înainte ca teza să fie susţinută, prevenind astfel orice suspiciune cu privire la originalitatea sa după acordarea titlului", a subliniat ministrul Deca.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 537 / 5152
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...