Proiectul privind exproprierea imobilelor şi în cazul lucrărilor pentru obiective de interes local şi amenajări hidroenergetice - adoptat, merge la promulgare
24 Iunie 2020 AGERPRES
Deputaţii au respins astfel cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care prevede includerea în categoria lucrărilor de interes public major, în cazul cărora se pot face exproprieri de bunuri imobile, şi a lucrărilor care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri, necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, precum şi a lucrărilor pentru realizarea de amenajări hidroenergetice.
Deputaţii au respins astfel cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.
S-au înregistrat 178 voturi ''pentru'', 111 ''împotrivă'' şi 4 abţineri
USR a anunţat că va ataca proiectul la Curtea Constituţională.
Camera Deputaţilor a adoptat iniţial proiectul de lege în şedinţa din 3 iunie 2019, iar preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea legii la data de 30 iunie 2020, considerând că prevederile sunt neclare.
Deputaţii au respins astfel cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.
S-au înregistrat 178 voturi ''pentru'', 111 ''împotrivă'' şi 4 abţineri
USR a anunţat că va ataca proiectul la Curtea Constituţională.
Camera Deputaţilor a adoptat iniţial proiectul de lege în şedinţa din 3 iunie 2019, iar preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea legii la data de 30 iunie 2020, considerând că prevederile sunt neclare.
După reexaminare, deputaţii şi-au menţinut poziţia iniţială, adoptând legea în aceeaşi formă.
Astfel, potrivit prevederilor adoptate, se modifică articolul 5 din legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul că "lucrările care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, a lucrărilor privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major".
Proiectul a fost criticat de reprezentanţii USR, deputatul Stelian Ion susţinând că este unul nociv pentru mediu.
"Proiectul este extrem de nociv pentru mediu. Proiectele hidrotehnice au reuşit să distrugă habitaturi. Este cunoscută ca legea împotriva râurilor, fiind o lege cu potenţial devastator. (...) Am trimis tuturor grupurilor materiale filmate la faţa locului pentru a vedea care sunt consecinţele acestei legi. De asemenea, legea încalcă directiva habitate a UE. Este incoerentă. Haideţi să protejăm ariile naturale protejate. Această lege este neclară", a afirmat Stelian Ion.
După vot, Stelian Ion a anunţat că USR va ataca legea la Curtea Constituţională.
"E o mare greşeală, va distruge toate râurile. Sperăm ca în final să nu intre în vigoare acest proiect. Nu suntem împotriva dezvoltării ţării, dar trebuie să ne dezvoltăm durabil astfel încât să ne păstrăm şi resursele naturale", a spus deputatul USR.
Liderul deputaţilor PMP Marius Paşcan a precizat, însă, că este un proiect foarte bun, în sprijinul realizării de obiective de dezvoltare.
El a susţinut că au fost cazuri în care s-au pierdut bani europeni pentru finanţarea lucrărilor la două drumuri pentru că unele organizaţii neguvernamentale au blocat acel proiect invocând motive legate de "împerecherea unor specii de lilieci".
"Este un proiect foarte bun, PMP va vota împotriva cererii de reexaminare a preşedintelui", a menţionat Paşcan.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a precizat, de asemenea, că este un proiect util, afirmând că sunt ONG-uri cu activitate ''dubioasă'', care blochează proiecte importante.
"De câte ori este vorba de investiţii majore ale statului un partid mai nou se opune. (...) Un domn Goţiu umblă cu un castor spunând că dacă votăm acest proiect se afectează habitatul acestei specii. Sunt OUG-uri cu activitate dubioasă, care vor să blocheze proiecte necesare. Noi în Timiş nu avem tronson de autostradă pentru că un ONG a susţinut că nu există un tunel pentru urşi. (...) Avem pe Bucureşti - Comarnic un proiect oprit pentru nu ştiu ce tip de gândac. (...) Acest proiect permite ca, după obţinerea autorizaţiei legale în domeniu, să se poate finaliza cele două hidrocentrale pe Jiu. Nu pot fi finalizate pentru că nu avem cadrul legal. Suntem în plină pandemie, sunt importanţi urşii, castorii, gândacii, dar mai importanţi sunt oamenii", a spus Simonis.
Camera Deputaţilor este for decizional.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3636 / 5677 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





