ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: OUG 131|2020 cu sporuri pentru angajaţii DSP şi ai prefecturilor cu sarcini în combaterea efectelor pandemiei, respinsă

08 Septembrie 2020   |   AGERPRES

Raportul de respingere a întrunit 86 de voturi 'pentru', 31 'împotrivă' şi 13 abţineri.

 
 
Senatul a respins, marţi, în plen, OUG 131/2020, prin care se acordă sporuri pentru angajaţii direcţiilor de sănătate publică şi ai prefecturilor cu sarcini în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Raportul de respingere a întrunit 86 de voturi 'pentru', 31 'împotrivă' şi 13 abţineri.

OUG 131/2020 creează cadrul legal pentru acordarea sporului pentru condiţii epidemiologice deosebite personalului din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pe perioada stării de alertă, începând cu intrarea în vigoare a OUG 131/2020, directorul executiv şi directorul executiv adjunct al DSP beneficiază de un spor la salariul de bază de 40%, iar funcţionarii publici încadraţi în Serviciul de control în sănătate publică beneficiază de un spor la salariu de bază de 30%, prevede ordonanţa.


Actul normativ al Guvernului mai stabileşte că personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepţia prefectului şi subprefectului.

OUG 131/2020 va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2881 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...