ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Costel Alexe, după inculparea sa de DNA: Nu am nimic de ascuns, ştiu că am acţionat respectând legea

10 Mai 2022   |   Agerpres

El a fost pus sub inculpare de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui consilier al său, Vlad Baba, în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici".

 
 
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a transmis, marţi, după ce DNA a anunţat inculparea acestuia în dosarul privind numirea unui consilier al său în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici", că are încredere în justiţie şi va fi la dispoziţia organelor de anchetă pentru că nu are nimic de ascuns.
 
"Am deplină încredere că justiţia îşi va face datoria şi voi fi la dispoziţia organelor de cercetare pe tot parcursul anchetei pentru că nu am nimic de ascuns, ştiu că am acţionat respectând legea. Activitatea administrativă îşi urmează cursul firesc, după cum se vede. Tocmai am semnat contractul de finanţare şi contractul de execuţie a lucrărilor pentru extinderea Aeroportului Iaşi. Am depus proiectul de reabilitare a clădirii filarmonicii cu finanţare prin PNRR, am deschis programul judeţean de dezvoltare economico-socială Iaşi, finanţăm modernizarea toaletelor din şcolile judeţului, avem lucrări în execuţie pe infrastructură rutieră, spitale, parcul industrial şi proiecte culturale. Am o activitate intensă la Consiliul Judeţean, iar în ceea ce mă priveşte, mă voi ocupa cu toată dedicarea de proiectele judeţului, ca şi până acum. Prioritatea mea este să ducem la îndeplinire programul de guvernare locală votat de ieşeni", a transmis Costel Alexe.
 
El a fost pus sub inculpare de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui consilier al său, Vlad Baba, în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici".
 
În acest dosar se desfăşoară cercetări în legătură cu modalitatea în care Vlad Baba a fost numit manager în condiţiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.
 
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Costel Alexe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi faţă de Radu-Gabriel Apetrei, şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de Vlad Baba, consilier la cabinetul preşedintelui CJ Iaşi, detaşat ca manager interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici", pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Faţă de Baba, arată DNA, s-a extins urmărirea penală şi pentru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, toate sub forma instigării. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1066 / 4463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...