DNA a deschis 33 dosare în legătură cu achiziţiile medicale făcute în timpul pandemiei
21 Mai 2020 AGERPRES
Procurorul-şef al DNA a explicat că, atunci când procurorii identifică în aceste dosare încălcări ale legislaţiei secundare, există o limită stabilită de Curtea Constituţională care împiedică Parchetul să considere fapta ca fiind abuz în serviciu.
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a anunţat, joi, că procurorii anticorupţie au înregistrat 33 de dosare în legătură cu atribuirea unor contracte de achiziţii în domeniul sanitar pe timpul pandemiei de coronavirus.
"În legătură cu pandemia provocată de coronavirus, pot să vă aduc la cunoştinţă că la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale, dintre care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze, se efectuează cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi altele materiale. De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în UE", a declarat şeful DNA, în cadrul unei conferinţe de presă online.
"În legătură cu pandemia provocată de coronavirus, pot să vă aduc la cunoştinţă că la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale, dintre care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze, se efectuează cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi altele materiale. De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în UE", a declarat şeful DNA, în cadrul unei conferinţe de presă online.
Bologa a explicat că, atunci când procurorii identifică în aceste dosare încălcări ale legislaţiei secundare, există o limită stabilită de Curtea Constituţională care împiedică Parchetul să considere fapta ca fiind abuz în serviciu.
Potrivit şefului DNA, procurorii desfăşoară anchete şi în legătură cu faptele de corupţie săvârşite în timpul pandemiei pentru a se asigura că bugetul public nu este "sifonat în buzunarele celor corupţi".
"În ciuda limitărilor legale, ocazionate de starea de urgenţă, trebuie subliniat că orice faptă de corupţie, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, conflict de interese, abuzul în serviciu în legătură cu aceste achiziţii publice sunt şi rămân fapte penale, iar DNA, în cadrul şi limitele competenţelor sale, acordă maxim de atenţie tuturor sesizărilor. Noi nu cercetăm faptele de corupţie ca să bifăm statistici, să ne crească numărul de dosare sau să împiedicăm eforturile statului de luptă împotriva răspândirii virusului, ci, dimpotrivă, vrem să ne asigurăm că aceste forţe ale statului în sectorul sanitar şi-au atins scopul, că bugetul public nu este risipit, sifonat în buzunarele celor corupţi", a susţinut Crin Bologa.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3053 / 4960 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
PRRF asistă cu succes familia de investitori turci Gorgulu la închiderea a două tranzacții din domeniul energiei regenerabile în valoare de peste 27 mil. €
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





