ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ioan Cupşa (PNL): Desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, pe repede înainte

07 Noiembrie 2019   |   AGERPRES

Această secţie specială, a precizat juristul, pe lângă faptul că încalcă un principiu al specializării şi pune un procuror al acestei secţii să se priceapă la toate, s-a remarcat prin felul în care a intervenit în bunul mers al justiţiei atunci când a solicitat dosarul Tel Drum pentru a-i fi trimis în competenţă de soluţionare şi s-a descalificat, "sau mai exact şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD," atunci când a început urmărirea penală faţă de Codruţa Kovesi.

 
 
Deputatul PNL Ioan Cupşa, membru al Comisiei juridice, a declarat joi că Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie să dispară, că se va lucra "pe repede înainte" în acest scop şi că se va interveni "de îndată" în legătură cu legea recursului compensatoriu.

"Trebuie să intervenim de îndată în legătură cu legea recursului compensatoriu. Trebuie să intervenim de îndată pentru ca secţia specială, adică Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie să dispară ca instituţie. O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean. Să nu uităm, că la referendum, cetăţeanul a spus clar că nu mai avem nevoie de OUG în ceea ce priveşte sistemul justiţiar. Avem şansa să trecem prin parlament astfel de iniţiative, iniţiativele noastre, ale PNL-ului, fiind deja înregistrate şi aflate în dezbatere parlamentară, în comisii, atât în ce priveşte abrogarea legii recursului compensatoriu cât şi privind desfiinţarea secţiei speciale", a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Ioan Cupşa.


Această secţie specială, a precizat juristul, pe lângă faptul că încalcă un principiu al specializării şi pune un procuror al acestei secţii să se priceapă la toate, s-a remarcat prin felul în care a intervenit în bunul mers al justiţiei atunci când a solicitat dosarul Tel Drum pentru a-i fi trimis în competenţă de soluţionare şi s-a descalificat, "sau mai exact şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD," atunci când a început urmărirea penală faţă de Codruţa Kovesi şi aşa cum o face în prezent, "când intimidează şi timorează judecători şi procurori".

"Acest lucru (desfiinţarea, n.r.) se va întâmpla pe repede înainte. În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei", a subliniat Ioan Cupşa.

El a mai adus în atenţia publică faptul că, în acest moment, în România toţi procurorii de rang înalt - procurorul general, cel de la DNA, DIICOT - sunt cu toţii interimari.

"Cred că nu s-a mai întâmplat vreodată în istorie ca în acelaşi timp toţi procurorii de rang înalt să fie interimari. Trebuie ca, în următoarea perioadă, cât mai repede, să organizăm în aşa fel evaluarea procurorilor care îşi doresc să ocupe aceste funcţii încât cei mai buni dintre cei buni, profesioniştii, să ajungă să conducă Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv DNA şi DIICOT. Acest lucru nu se poate face decât dacă vom da CSM-ului ce este al CSM-ului şi secţiei de procurori ce este al secţiei. Avizele pe care această secţie le va da în legătură cu aceste numiri vor fi esenţiale. Ministrul Justiţiei va ţine cont de aceste avize, intrând în normalitate, într-o bună aşezare a lucrurilor," a conchis Ioan Cupşa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3619 / 5022
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...