ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Liderul unei reţele din dosarul medicamentelor contrafăcute, condamnat la nouă ani închisoare

02 Octombrie 2020   |   Agerpres

Aceeaşi pedeapsă a primit şi soţia acestuia, Mariana Stan, dar şi Luminiţa Costin, contabila firmelor deţinute de soţii Stan.

 
 
Liderul unei reţele din dosarul medicamentelor contrafăcute, Robertino Stan, administrator al firmelor Cross Pharm SRL, Benedict Pharma SRL şi Farmacia Vitaplus Cernica SRL, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la nouă ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
 
Aceeaşi pedeapsă a primit şi soţia acestuia, Mariana Stan, dar şi Luminiţa Costin, contabila firmelor deţinute de soţii Stan.
 
Pe de altă parte, cei trei au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
 
Ceilalţi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între trei ani cu suspendare şi şase ani închisoare cu executare.
 
Judecătorii au mai dispus ca cele trei firme implicate în fraudarea statului să plătească amenzi penale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală: Cross Pharm SRL - 750.000 de lei, Farmacia Vitaplus Cernica SRL - 1.050.000 de lei şi SC Benedict Pharma SRL - 90.000 de lei.
 
De asemenea, inculpaţii şi cele trei firme trebuie să achite către ANAF despăgubiri materiale de peste 13 milioane lei.
 
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
 
În noiembrie 2015, procurorii Parchetului General au trimis în judecată zece persoane în dosarul medicamentelor contrafăcute, printre care se află soţii Robertino şi Mariana Stan, administratori ai firmelor Cross Pharm SRL, Benedict Pharma SRL şi Farmacia Vitaplus Cernica SRL, acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Luminiţa Costin, Alexandru Robert Oprea, Ştefan Florin Clinciu, Cornelia Raluca Clinciu, Gheorghe Clinciu, Pavel Marian Usturoi, Gheorghe Aurelian Anghel, Alina Mariana Isac.
 
De asemenea, firmele Cross Pharm SRL, Farmacia Vitaplus Cernica SRL şi Benedict Pharma SRL au fost trimise în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 5 mai 2014, ANAF a sesizat Parchetul cu privire la faptul că au fost identificate mai multe persoane juridice române ca beneficiare ale unor operaţiuni comerciale suspecte de a avea un caracter fictiv, operaţiuni derulate în domeniul achiziţiei şi comercializării de medicamente.
 
Astfel, din verificările efectuate de către ANAF a rezultat că societăţile respective au declarat intrări intracomunitare şi au efectuat unele dintre achiziţiile de medicamente de la intern prin două circuite comerciale care înglobează operaţiuni fictive destinate sustragerii de la plata sumelor de bani datorate cu titlu de TVA şi introducerii în circuitul comercial a unor medicamente pentru care nu există documente legale de provenienţă.
 
În urma anchetei, procurorii au stabilit că soţii Robertino şi Mariana Stan, în calitate de administratori ai societăţilor Cross Pharm SRL, Benedict Pharma SRL şi Farmacia Vitaplus Cernica SRL, au creat, cu complicitatea inculpaţilor Luminiţa Costin, Alexandru - Robert Oprea şi Ştefan Florin Clinciu, două mecanisme de eludare a taxelor datorate bugetului de stat.
 
Primul mecanism se derula prin înregistrarea în evidenţele contabile de cheltuieli cu prestări servicii, efectuându-se operaţiuni de deducere a TVA în baza unor facturi emise de către anumite societăţi comerciale, deşi între acestea şi societăţile administrate de inculpaţi nu au existat operaţiuni reale, diminuându-se profitul impozabil şi al TVA de plată.
 
Astfel, Luminiţa Costin, în calitate de contabil la cele trei firme, a oferit ajutor prin efectuarea tuturor operaţiunilor care ţineau de evidenţa financiar-contabilă, respectiv depunerea corelată a declaraţiilor fiscale obligatorii, reglarea situaţiei financiar-contabile a societăţilor, înregistrarea operaţiunilor fictive ale societăţilor, transmiterea documentelor contabile şi financiare către reprezentanţii societăţilor şi întocmirea înregistrărilor contabile fără a verifica realitatea operaţiunilor, inclusiv în perioada controlului efectuat de către reprezentanţii ANAF, în care a dirijat încercarea de a denatura înregistrările contabile ale celor trei firme, prin acordarea de sprijin de specialitate şi întocmirea de diverse situaţii contabile spre a fi prezentate organelor de control.
 
Alexandru - Robert Oprea, în calitate de administrator în fapt al unei societăţi comerciale, a consimţit la încheierea, în mod fictiv, de contracte de prestări servicii cu cele trei societăţi, în baza acestora fiind emise numeroase facturi fiscale nereale, care aveau ca obiect servicii de marketing în domeniul medicamentelor, toate fiind emise în numele societăţii de o persoană inexistentă, iar activităţile nu puteau fi prestate de către această societate comercială, având în vedere că aceasta nu deţinea logistica necesară.
 
De asemenea, Ştefan Florin Clinciu este acuzat că a procurat în mod ilegal şi i-a furnizat lui Robertino Stan o ştampilă cu amprenta SC L.F.C. SRL, precum şi tipizate de facturi fiscale şi chitanţe cu datele SC F.P. SRL în format electronic.
 
Cel de-al doilea mecanism infracţional consta în disimularea adevăratei naturi a dispoziţiei, a circulaţiei şi a proprietăţii sumelor de bani, cunoscându-se că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, realizându-se în mod empiric prin întocmirea de contracte de împrumut între SC Cross Pharm SRL şi mai multe persoane fizice, respectiv Mariana Stan, Ştefan Florin Clinciu, Cornelia Raluca Clinciu, Gheorghe Clinciu, Pavel Marian Usturoi, Gheorghe Aurelian Anghel, Alina Mariana Isac, deşi societatea nu avea acest obiect de activitate, ci îşi desfăşura activitatea în domeniul comerţului cu medicamente.
 
Prin încheierea acestor contracte de împrumut, ce au totalizat 16.660.065 lei, au fost încălcate dispoziţiile legale privind societăţile comerciale, potrivit cărora persoanele fizice şi juridice care constituie societăţi comerciale nu se pot abate de la scopul generic al acestora, respectiv efectuarea de acte de comerţ, astfel că acestea nu aveau aptitudinea de a acorda împrumuturi fără dobândă, deoarece acest tip de operaţiune nu poate fi calificată ca un act de comerţ.
 
Prejudiciul estimat a fi produs bugetului de stat se cifrează la suma de 17.745.544 lei, sumă cu care Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2392 / 4463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...