ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

SC Apa Nova Bucureşti şi doi foşti directori, anchetaţi în continuare pentru evaziune fiscală şi spălare a banilor

10 Mai 2021   |   Agerpres

Potrivit unui răspuns transmis AGERPRES de către Biroul de presă al DNA, la data de 14 februarie 2019, acest dosar, care a fost deschis în 2015 la DNA Ploieşti, a fost preluat şi reînregistrat la DNA - Structura Centrală, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

 
 
Cercetările în dosarul "Apa Nova", deschis în 2015 la DNA Ploieşti, continuă şi la această dată, SC Apa Nova Bucureşti, doi foşti directori ai societăţii, dar şi administratorul unei firme fiind anchetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare a banilor, respectiv complicitate la săvârşirea celor două infracţiuni, procurorii dând clasare pentru restul faptelor din dosar.
 
Potrivit unui răspuns transmis AGERPRES de către Biroul de presă al DNA, la data de 14 februarie 2019, acest dosar, care a fost deschis în 2015 la DNA Ploieşti, a fost preluat şi reînregistrat la DNA - Structura Centrală, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.
 
"În dosarul preluat, la data de 1 noiembrie 2019, s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor, în stare de libertate, faţă de inculpata SC Apa Nova SA Bucureşti, faţă de doi inculpaţi, la data faptelor persoane din conducerea societăţii, menţionate anterior, fiecare sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, precum şi faţă de un administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare a banilor", arată sursa citată.
 
De asemenea, s-a dispus continuarea urmăririi penale "in rem", sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Faţă de toţi ceilalţi suspecţi, respectiv inculpaţi, menţionaţi în comunicatele de presă emise în contextul instrumentării dosarului "Apa Nova" s-a dispus clasarea, conform art. 16 alin 1, lit. b ("fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege") şi lit. c ("nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea") din Codul de procedură penală.
 
"Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate în cazul infracţiunilor reţinute iniţial în sarcina acelor persoane, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe şi suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor reţinute anterior în cauză", arată DNA.
 
În octombrie 2015, compania Apa Nova Bucureşti a fost pusă sub acuzare, fiind urmărită penal de procurorii DNA Ploieşti pentru mai multe infracţiuni - evaziune fiscală, spălare de bani, luare de mită, cumpărare de influenţă, favorizarea infractorului şi violarea vieţii private prin interceptarea ilegală a angajaţilor.
 
Potrivit unui comunicat de la acel moment al DNA, în perioada 2014 - iunie 2015, în calitate de director general adjunct al Veolia România şi, din 15 iunie 2015, director general Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă, a dat sume importante de bani omului de afaceri Ovidiu Semenescu, urmare a unei înţelegeri prealabile avute cu acesta, sub forma unor contracte încheiate cu societăţi aparţinând sau care sunt controlate de Semenescu, de omul de afaceri Vlad Moisescu şi de Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului Sorin Oprescu, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.
 
Sumele de bani ar fi fost date pentru ca Semenescu să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanţii unor instituţii publice din România, în beneficiul agenţilor economici ai grupului de firme Veolia Franţa, din care face parte şi Apa Nova Bucureşti.
 
Unele plăţi aferente acestor contracte au fost autorizate de Lavinia Săniuţă în perioada menţionată.
 
"Banii astfel plătiţi au reprezentat, de fapt, contravaloarea influenţei şi intervenţiilor exercitate de către Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian şi Berevoianu Costin la nivelul instituţiilor publice, cu referire în special la Primăria şi Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Consiliul General ale municipiului Bucureşti, în favoarea firmelor din Grupul Veolia şi în special a SC Apa Nova SA Bucureşti", arăta DNA.
 
De asemenea, DNA Ploieşti susţine că, în perioada 2011 - 2015, Bruno Roche, Laurent Lalague şi Lavinia Săniuţă, în calitate de administratori ai Apa Nova Bucureşti şi directori generali ai societăţii, ultima dintre aceştia şi în calitate de director general adjunct al Veolia România, în complicitate cu Semenescu, Moisescu şi Giovana Soare, au participat la circuite comerciale şi financiare fictive ce au avut ca scop înregistrarea în contabilitatea SC Apa Nova SA Bucureşti a unor achiziţii fictive, având ca obiect presupuse prestări de servicii şi achiziţii mărfuri, de la mai multe firme.
 
"Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze SC Apa Nova SA Bucureşti, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale 'tip fantomă'. După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicaţia 'achiziţii mărfuri', s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri", spun procurorii.
 
În cauză, prejudiciul minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracţiunii de evaziune fiscală, este în sumă de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit şi TVA , iar prejudiciul stabilit ca urmare a infracţiunii de spălare a banilor este de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).
 
DNA mai susţinea că la nivelul SC Apa Nova Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate.
 
"Astfel, s-a indus în permanenţă o stare de teamă angajaţilor, scopul fiind ca aceştia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic. Este de remarcat faptul că, (...) după ce lucrătorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti au ridicat prima dată documente de la sediul SC Apa Nova SA, a fost provocat în mod intenţionat un incident, în urma căruia persoanele din conducerea SC Apa Nova SA, potenţiali martori în cauză, au aflat că există posibilitatea reală să fi fost monitorizaţi prin interceptarea convorbirilor şi filaj, situaţie care le-a accentuat starea de teamă", afirma DNA. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1784 / 4467
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...