ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pentru BRD, cea mai bună protecție în materie de Concurență este asigurată de colaborarea dintre echipa internă de juriști și firmele de avocatură | De vorbă cu Ioana Sandu – Cazan, responsabil cu Programul de conformare cu Dreptul Concurenței și Gabriel Marin, Șef Serviciu Litigii în cadrul Departamentului Juridic al băncii, despre politica solidă a băncii și proiectele interesante din acest segment, interacțiunea cu autoritatea de Concurență și colaborarea cu echipele externe de avocați

15 Decembrie 2023   |   Ștefania Enache

Banca a interacționat în ultima perioadă cu Consiliul Concurenței, în contextul în care sunt investigații în curs în cadrul cărora specialiștii BRD au avut contact și au colaborat cu reprezentanții Autorității. Totodată, au existat și există cercetări de piață care vizează și piața financiar-bancară.

 
 
Consiliul Concurenței este una dintre cele mai active autorități ale statului, atât din perspectiva anchetelor sectoriale, cât și a investigațiilor deschise.O sancțiune venită din partea Autorității de Concurență nu implică doar aspecte pecuniare, amenda putând ajunge până la 10% din cifra de afaceri din anul anterior sancționării, ci și aspecte reputaționale majore.Sectorul bancar este permanent în vizorul Consiliului Concurenței, iar acest lucru îi obligă pe jucătorii din industrie să ia măsuri pentru a evita orice tip de problemă. La nivelul BRD, Departamentul Juridic tratează cu maximă seriozitate riscurile potențiale din perspectivă concurențială, echipa de experți fiind la curent cu orice modificare legislativă în domeniu pentru a acționa proactiv.


Juriștii băncii subliniază faptul că BRD are o politică solidă de concurență care stabilește axele prioritare/de interes. „Aceasta este aprobată la nivel de management și este un instrument util de conștientizare și însușire a principiilor de drept al concurenței pentru toți colegii noștri, indiferent de departamentul din care fac parte”, menționează Ioana Sandu - Cazan, Șef Serviciu Persoane Fizice | Responsabil cu Programul de conformare BRD cu Dreptul Concurenței.

Din punctul său de vedere, cea mai bună protecție este asigurată de colaborarea dintre echipa internă de juriști și firmele de avocatură din domeniu.

„Experiența din ultimii ani ne-a arătat că echipele externe de avocați au nevoie de o înțelegere aprofundată a mecanismelor interne de funcționare a companiei, a subiectelor specifice domeniului bancar și a chestiunilor tehnice complexe din spatele numeroaselor activități ale unei instituții financiar-bancare. Acest lucru poate fi posibil doar prin colaborarea cu echipele interne de juriști care, pe de o parte, au cunoștințe juridice în domeniul concurenței, și, pe de altă parte, sunt familiarizați cu legislația (din ce în ce mai tehnică și mai complexă) bancară, acționând ca un liant și facilitator între specialiștii din bancă și avocații care ne apără”, explică interlocutoarea BizLawyer.




Acțiunile Consiliului Concurenței sunt urmărite cu mare atenție

Acțiunile Consiliului Concurenței sunt urmărite cu mare atenție, iar juriștii băncii se concentrează mai degrabă asupra pieței serviciilor financiar-bancare și asupra investigațiilor deschise, precum și a investigațiilor sectoriale, în care și BRD a fost inclusă. „Având în vedere informațiile publice la acest moment, salutăm inițiativa Consiliului de a elabora ghiduri de conformare anticipativă cu regulile de concurență, care ajută companiile (indiferent de dimensiunea lor) și asociațiile să deslușească o materie atât de complexă cum este concurența și să acționeze diligent”, subliniază Gabriel Marin, Șef Serviciu Litigii în cadrul Departamentului Juridic BRD.

Banca a interacționat în ultima perioadă cu Consiliul Concurenței, în contextul în care sunt investigații în curs în cadrul cărora specialiștii BRD au avut contact și au colaborat cu reprezentanții Autorității. Totodată, au existat și există cercetări de piață care vizează și piața financiar-bancară.  

„Am putut sesiza cu prilejul celor două investigații din ultima perioadă profesionalismul reprezentanților Autorității de Concurență. Credem că rezultatele cele mai bune apar atunci când există o legătură strânsă între firmele de avocatură specializate și echipele interne de juriști. Interacțiunile dintre cele două echipe au fost frecvente, existând provocări reciproce cu întrebări și schimburi de idei, ajungând astfel să asigurăm cea mai bună apărare pentru societate. Desigur că rezultatele concrete vor putea fi observate doar la finalul investigației, în funcție de decizia Consiliului Concurentei sau/și a instanțelor de judecată, după caz. Ce observăm este că avocații specializați în domeniu sunt din ce în ce mai puțini, fiind astfel dificil companiilor mari să aibă parte de o expertiză diversificată”, susține Gabriel Marin.

Pentru a nu interveni niciun fel de risc în activitatea instituției financiare, BRD a derulat mai multe activități interne din perspectivă concurențială, fiind analizate cu atenție toate efectele generate. Ioana Sandu – Cazan punctează faptul că astfel de exerciții sunt benefice, prevenția reprezentând o axă prioritară pentru companie. „La nivelul BRD s-au implementat atât programe interne de conformare, cât și demersuri de control/audit al conformării cu normele de concurență al zonelor de activitate din cadrul intreprinderii considerate sensibile din această perspectivă. Am apelat la sprijinul unor firme de avocați, împreună cu care am colaborat în scopul personalizării formărilor și adaptării acestora la tipul de activitate a participanților ( e.g. comercială, risc, lobby etc.),  la tipologia de spețe probabile la nivelul unei instituții financiare și la specificul BRD”, completează juristul.

„Ca parte din programul de conformare, la nivelul BRD s-a desemnat o persoană responsabilă cu implementarea acestor programe. Responsabilul face parte din Departamentul Juridic, are o funcție de management, pregătire de specialitate și este un punct de contact unic pentru toate spețele având această natură”, adaugă Gabriel Marin.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Un domeniu suprareglementat

Juriștii BRD sunt conștienți de faptul că firma din care fac parte acționează într-un domeniu suprareglementat, complex și de nișă. În același timp, știu și că plaja extinsă de competență a Autorității de concurență îi împiedică în mod obiectiv pe inspectorii de concurență să aibă cunoștințe aprofundate în fiecare dintre domeniile și piețele pe care le cercetează. Din acest motiv, ei cred că un dialog ex-ante între specialiștii din ambele domenii ar facilita înțelegerea reciprocă și obținerea unor rezultate corecte.

„Nu credem că există reglementări din zona de concurență mai sensibile sau mai puțin sensibile, toate fiind de egală importanță, de avut în vedere pentru asigurarea unei protecții adecvate pentru societate”, mai spune Gabriel Marin.

Departamentul intern al băncii lucrează în strânsă colaborare cu diferite firme de avocatură externe, astfel încât fiecare proiect să ajungă la un rezultat favorabil pentru BRD. „În cea mai recentă concentrare economică notificată Consiliului Concurenței, respectiv aceea de dobândire părți sociale în cadrul companiei CIT One, echipa de juriști interni BRD a lucrat alături de echipa de avocați specializată în dreptul concurenței pe aspecte specifice unei astfel de tranzacții”, exemplifică Ioana Sandu – Cazan.

La rândul său, Gabriel Marin amintește faptul că, în ultimii doi ani, pe masa de lucru a Departamentului Juridic s-au aflat multe mandate importante care au pornit de la diferite acțiuni ale Consiliului Concurenței.

„Au fost mai multe proiecte interesante dintre care putem enumera: litigiul născut ca urmare a investigației de leasing financiar, respectarea angajamentelor stabilite ca urmare investigației de leasing operational, două investigații noi deschise de Consiliul Concurenței în anul 2022 și respectiv 2023. Au participat de fiecare dată doi consilieri juridici din cadrul BRD, coordonați de directorii juridici BRD. Am colaborat cu două birouri mari de avocatură, Țuca, Zbârcea & Asociații și Kinstellar”, arată interlocutorul BizLawyer.

În ceea ce privește echipa Departamentului Juridic din cadrul BRD, trebuie menționat că numărul de juriști interni este întotdeauna stabilit de modelul de lucru al companiei și de problematicile recurente. Legat strict de gestiunea subiectelor recurente de concurență, există doi juriști dedicați provenind din zone diferite, respectiv o persoană din sfera de consultanță juridică, iar a doua persoană din sfera de litigii.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 122 / 1707
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...