ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Wolf Theiss își consolidează practica de Concurență. Anca Jurcovan se alătură firmei ca Partener și va coordona activitatea din această arie

16 Ianuarie 2020   |   BizLawyer

Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss, Anca a profesat în cadrul casei de avocatură Țucă Zbârcea & Asociații, din 2005. Clienții și colegii o recomandă drept un avocat de concurență inovator, fiind menționată constant în principalele directoare internaționale.

Anca Jurcovan, Partener Wolf Theiss si Coordonator al practicii de Concurenta

 
 
Wolf Theiss își extinde practica de concurență prin recrutarea unui nou Partener, Anca Jurcovan, în cadrul echipei sale din București. Anca va coordona și consolida practica de concurență a Wolf Theiss în România, adăugând echipei locale experiența sa solidă.

"Wolf Theiss își extinde constant practica de concurență, iar Anca este alegerea perfectă", declară Guenter Bauer, coordonator al practicii de concurență în cadrul Wolf Theiss Viena.

Bryan Jardine, Avocat Coordonator al biroului Wolf Theiss din București notează: „Suntem încântați că Anca se alătură Wolf Theiss și va coordona departamentul de concurență din România. Concurența este o arie de drept cu o importanță deosebită pentru companiile din toate industriile, în special în contextul numărului tot mai mare de investigații ale autorităților de concurență și al pieței de M&A aflată pe un trend ascendent."


Anca Jurcovan este un avocat de concurență consacrat, cu o vastă experiență dobândită în ultimii 14 ani prin asistarea clienților de top în investigațiile desfășurate de Consiliul Concurenței din România, precum și în litigii de concurență. Activitatea ei se concentrează pe aspecte de concurență, proprietate intelectuală și tehnologie, fiind implicată și în acordarea de consultanță cu privire la structurarea complexă și inovativă a contractelor. Expertiza Ancăi se extinde la protecția consumatorilor, practici comerciale neloiale, comerț electronic și probleme de protecția datelor cu caracter personal în diverse industrii, inclusiv telecomunicații, retail, energie, servicii financiare și farmaceutice.

Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss, Anca a profesat în cadrul casei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, din 2005. Clienții și colegii o recomandă drept un avocat de concurență inovator, fiind menționată constant în principalele directoare internaționale.

Anca Jurcovan are o diplomă de Licență la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și una de Master în Dreptul Afacerilor la Facultatea de Drept, Universitatea București. A absolvit de asemenea King’s College Londra cu două Diplome în Dreptul Concurenței și Economie pentru  Dreptul Concurenței.

„Mă alătur remarcabilei echipe locale și regionale a Wolf Theiss, cu entuziasm și încredere. Împreună vom continua să oferim clienților strategii juridice inovatoare, în toate domeniile dreptului concurenței, conformare, investigații și litigii, valorificând experiența multijurisdicțională solidă a grupului regional de practică. Întrucât echipa M&A a Wolf Theiss a fost una dintre cele mai active din regiune, vom oferi suport în structurarea tranzacțiilor și asistență în vederea asigurării unor proceduri eficiente de control al concentrărilor economice”, a declarat Anca Jurcovan.

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 13 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare. Îmbinând practica juridică şi cea comercială, WOLF THEISS dezvoltă soluţii complete şi inovatoare, bazate pe experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul juridic, fiscal şi comercial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1842 / 2169
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...