ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CE alocă, prin programul Erasmus+, peste 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilităţii şi a educaţiei pentru toţi

25 Martie 2021   |   Agerpres

În conformitate cu Pactul verde european, programul le va oferi stimulente financiare participanţilor care utilizează moduri sustenabile de transport. De asemenea, acesta va investi în proiecte de promovare a sensibilizării cu privire la problemele de mediu şi va facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.

 
 
Comisia Europeană a adoptat joi primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027, pentru sprijinirea mobilităţii şi a educaţiei pentru toţi, în UE şi în afara regiunii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
 
Cu un buget de 26,2 miliarde de euro (comparativ cu 14,7 miliarde de euro alocate pentru perioada 2014-2020), completat cu 2,2 miliarde de euro din instrumentele externe ale UE, noul program revizuit va finanţa proiecte de mobilitate în scopul învăţării şi de cooperare transfrontalieră de care vor beneficia 10 milioane de europeni de toate vârstele şi din toate mediile sociale. Scopul său este de a favoriza şi mai mult incluziunea şi de a sprijini dubla tranziţie ecologică şi digitală, în conformitate cu prevederile Spaţiului european al educaţiei. Erasmus+ va sprijini, de asemenea, rezilienţa sistemelor de educaţie şi de formare în contextul pandemiei.
 
Programul de lucru anual adoptat joi pregăteşte calea pentru primele cereri de propuneri din cadrul noului program Erasmus+, publicat tot joi. Orice organism public sau privat care îşi desfăşoară activitatea în domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului poate solicita finanţare cu sprijinul agenţiilor naţionale Erasmus+, prezente în toate statele membre ale UE şi în toate ţările terţe asociate la program.
 
Noul program Erasmus+ oferă oportunităţi de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii şi schimburi de personal în toate domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului. El este deschis şcolarilor, studenţilor din învăţământul superior, elevilor din învăţământul profesional, cursanţilor adulţi, schimburilor de tineri, lucrătorilor de tineret şi antrenorilor sportivi.
 
Pe lângă proiectele de mobilitate, care reprezintă 70% din buget, noul program Erasmus+ investeşte şi în proiecte de cooperare transfrontalieră. Acestea pot fi realizate între instituţii de învăţământ superior (de exemplu, Iniţiativa privind universităţile europene), între şcoli, între instituţii de educaţie şi formare a cadrelor didactice (de exemplu, academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice), între centre de învăţământ pentru adulţi, între organizaţii de tineret şi sport, între furnizori de educaţie şi formare profesională (de exemplu, centrele de excelenţă profesională) şi între alţi actori din domeniul educaţiei.
 
Erasmus+ favorabil incluziunii va fi un program care oferă şanse mai mari persoanelor cu mai puţine oportunităţi, inclusiv persoanelor din medii culturale, sociale şi economice diverse, precum şi celor care locuiesc în zone rurale sau îndepărtate. Printre noutăţi se numără schimburile individuale sau de clase pentru elevi şi activităţile de mobilitate pentru cursanţii adulţi. Graţie parteneriatelor la scară mică şi utilizării unor granturi simplificate, organizaţiilor mai mici, precum şcolile, asociaţiile de tineret şi cluburile sportive, le va fi mai uşor să solicite finanţare. De asemenea, programul va deveni mai internaţional prin consolidarea cooperării cu ţările terţe, bazându-se pe succesele înregistrate de programul anterior datorită schimburilor şi proiectelor de cooperare derulate în întreaga lume, care vor fi extinse în prezent şi la sectorul sportului şi al educaţiei şi formării profesionale.
 
Pandemia a evidenţiat necesitatea de a accelera tranziţia digitală a sistemelor de educaţie şi formare. Erasmus+ va sprijini dezvoltarea competenţelor digitale, în conformitate cu Planul de acţiune pentru educaţia digitală, va oferi formare şi schimburi de înaltă calitate în domeniul digital prin intermediul unor platforme precum eTwinning, platforma School Education Gateway şi Portalul european pentru tineret şi va încuraja stagiile în sectorul digital. Noi formate, precum programele intensive hibride, vor permite completarea perioadelor de mobilitate fizică pe termen scurt în străinătate cu activităţi de învăţare şi de colaborare online. Punerea în aplicare a programului va fi digitalizată şi simplificată şi mai mult, odată cu implementarea integrală a legitimaţiei europene de student.
 
În conformitate cu Pactul verde european, programul le va oferi stimulente financiare participanţilor care utilizează moduri sustenabile de transport. De asemenea, acesta va investi în proiecte de promovare a sensibilizării cu privire la problemele de mediu şi va facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.
 
DiscoverEU devine acum parte integrantă a programului Erasmus+ şi le oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a obţine un permis de călătorie cu care pot să călătorească în întreaga Europă, să înveţe de la alte culturi şi să întâlnească alţi tineri europeni. Erasmus+ va sprijini, de asemenea, oportunităţi de schimb şi de cooperare prin intermediul noilor activităţi de tineret, pentru a ajuta tinerii să se angajeze şi să înveţe despre participarea la viaţa democratică, sporind astfel gradul de sensibilizare cu privire la valorile europene comune şi la drepturile fundamentale şi reunind tinerii şi factorii de decizie la nivel local, naţional şi european.
 
Efortul de rezilienţă al programului Erasmus+ în contextul pandemiei va mobiliza sute de mii de şcoli, instituţii de învăţământ superior, institute de învăţământ profesional, cadre didactice, tineri, organizaţii de tineret şi sport, societatea civilă şi alte părţi interesate. Programul va contribui la accelerarea noilor practici care ameliorează calitatea şi relevanţa sistemelor de educaţie, de formare şi de tineret din întreaga Europă la nivel naţional, regional şi local.
 
"Salut lansarea noului program Erasmus+, care s-a afirmat printre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi care va oferi în continuare oportunităţi de învăţare pentru sute de mii de europeni şi de beneficiari din ţările asociate. Pe lângă experienţa marcantă de mobilitate şi de înţelegere comună între europeni pe care o oferă, acest program ne va ajuta, de asemenea, să ne punem în practică ambiţiile în vederea realizării unei Europe mai echitabile şi mai ecologice", a afirmat Margaritis Schinas, vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european.
 
La rândul său, Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: "Faptul că bugetul Erasmus+ pentru următorii şapte ani aproape că s-a dublat demonstrează importanţa acordată în Europa educaţiei, tineretului şi învăţării pe tot parcursul vieţii. Erasmus+, derulat în 33 de ţări şi accesibil restului lumii prin intermediul activităţilor sale internaţionale, rămâne un program unic din punctul de vedere al dimensiunii, al sferei sale de aplicare şi al recunoaşterii de care se bucură la nivel mondial. Invit toate organizaţiile publice şi private care îşi desfăşoară activitatea în domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului să consulte noile cereri de propuneri publicate şi să solicite finanţare. Graţie programului Erasmus+, vom face din Spaţiul european al educaţiei o realitate". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 81 / 135
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...