ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Analiză KeysFin: Piaţa serviciilor medicale private va continua să se consolideze în 2019. Reţelele de sănătate private se vor dezvolta prin absorbţia cabinetelor independente

30 Ianuarie 2019   |   A. D.

Analiştii KeysFin consideră că în 2019 va exista o creştere a bătăliei pe resursele umane între jucătorii din piaţa medicală privată, iar angajaţii din sistemul de sănătate public vor fi tot mai interesaţi de domeniul privat din România.

 
 
Piaţa serviciilor medicale private va continua să se consolideze în 2019, iar dezvoltarea reţelelor de clinici private va continua, prin absorbţia cabinetelor independente, notează KeysFin într-o analiză a tendinţelor serviciilor medicale private.

"Dezvoltarea reţelelor de clinici private va continua în acest an prin absorbţia cabinetelor independente, iar marii jucători îşi vor consolida prezenţa în comunităţile urbane prin extinderea serviciilor, de la analize şi operaţii la asigurări medicale", consideră experţii KeysFin.

Analiştii KeysFin consideră că în 2019 va exista o creştere a bătăliei pe resursele umane între jucătorii din piaţa medicală privată, iar angajaţii din sistemul de sănătate public vor fi tot mai interesaţi de domeniul privat din România. "Într-un sector în care concurenţa este acerbă, extinderea serviciilor, atât din punct de vedere calitativ cât mai ales cantitativ (noi clinici, cabinete, servicii etc.) va fi condiţionată de disponibilitatea personalului (medici, asistenţi etc.). Nivelul salarial şi condiţiile de muncă vor reprezenta tot mai mult o alternativă viabilă pentru personalul de la stat care nu a dorit să facă pasul spre clinicile din Occident", consideră analiştii citaţi.


Afacerile companiilor medicale private au crescut, faţă de 2007, cu aproape 500%, relatează sursa. De asemenea, afacerile din sectorul serviciilor medicale private au ţintit, în 2018, nivelul de 11 miliarde de lei, de la 9,7 miliarde de lei în 2017, iar business-ul din acest sector a crescut cu 21,3% faţă de 2016, respectiv cu 472% faţă de anul 2007.

Profitul net al reţelelor de clinici private a crescut cu 29% faţă de 2016 şi cu 420% faţă de 2007, la 1,5 miliarde de lei în 2017.

"În 2018, piaţa serviciilor medicale private a atins un nivel de maturitate, dovadă că numărul de companii s-a menţinut la aproape 15.000, în scădere cu numai 1,5% faţă de 2016. Faţă de 2007, evoluţia este una impresionantă - sunt cu aproape 90% mai multe companii decât acum 12 ani'", notează analiştii KeysFin în analiza citată.

În sectorul medical privat activează, în prezent, peste 65.000 de angajaţi, în creştere cu 2,1% faţă de 2016 şi cu 122% faţă de 2007. Costul mediu cu forţa de muncă a crescut cu 22% faţă de 2016, la aproape 39.000 de lei per angajat, în timp ce productivitatea muncii a avansat ceva mai lent, cu 19%, la peste 147.000 de lei per angajat în 2017.

La nivel regional, cele mai multe clinici se afla în Bucureşti (cifră de afaceri de 4,5 miliarde de lei), Braşov (488 milioane de lei), Timiş (469 milioane de lei), Cluj (404 milioane de lei) şi Constanţa (334 milioane de lei). Împreună, Bucureştiul şi cele patru judeţe au generat peste 64% din cifra de afaceri totală în 2017.

În următorii ani, necesarul de servicii medicale va creşte semnificativ, în contextul dezvoltării economice accelerate, reliefată prin extinderea serviciilor, îmbunătăţirea nivelului de trai şi îmbătrânirea populaţiei, apreciază KeysFin.

Potrivit datelor Institutului de Monitorizare şi Evaluare a Sănătăţii, dacă în 2015 cheltuielile pentru sănătate în România erau de 1.128 de dolari/persoană, până în 2040 acestea ar urma să ajungă la peste 3.085 de dolari. Deşi România va aloca mai puţini bani decât Bulgaria (3.435 dolari) sau Ungaria (3723 dolari), va depăşi totuşi Serbia, Ucraina şi Moldova.

Documentul KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 86: Activitaţi referitoare la sănătatea umană. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase în ianuarie 2019. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioada de cel puţin 5 ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16714 / 16802
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...