ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Analiză ESOP: Anul trecut au avut loc şapte tranzacţii de închiriere a unor spaţii de birouri de peste 10.000 mp

12 Februarie 2020   |   AGERPRES

Segmentul tranzacţiilor de mijloc, cu spaţii de birouri ce au suprafeţe cuprinse între 3.001 mp şi 5.000 mp este apropiat de cel din anul anterior: zece tranzacţii, cu un total de 37.800 mp, în 2019, faţă de nouă tranzacţii în 2018, cu un total de 38.100 mp.

 
 
Şapte tranzacţii mari de închiriere, cu suprafeţe de peste 10.000 mp, realizate în 2019, au cumulat o suprafaţă de 104.520 mp, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul închirierilor birouri noi (închirieri, pre-închirieri şi extinderi) din Bucureşti, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară ESOP.

În anul precedent, au fost doar două tranzacţii cu suprafeţe de peste 10.000 mp, care au totalizat 35.000 mp, ceea ce înseamnă că în 2019 s-au tranzacţionat spaţii cu un volum de trei ori mai mare.

Pe de altă parte, se remarcă o scădere a segmentului de tranzacţii cu suprafeţe cuprinse între 5.001 mp şi 10.000 mp, de la un volum total de 67.213 mp, la 34.400 mp.

"Ca şi în anii precedenţi, în anul 2019 principalul motor al pieţei de birouri a fost sectorul companiilor IT&C, BPO şi SSC. Estimăm că dinamismul acestor industrii se va păstra şi în anul 2020, iar oferta de aproximativ 300.000 mp anunţată pentru acest an va oferi variante de relocare atractive firmelor aflate în expansiune", afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International, citat în comunicat.

Segmentul tranzacţiilor de mijloc, cu spaţii de birouri ce au suprafeţe cuprinse între 3.001 mp şi 5.000 mp este apropiat de cel din anul anterior: zece tranzacţii, cu un total de 37.800 mp, în 2019, faţă de nouă tranzacţii în 2018, cu un total de 38.100 mp.

Oscilaţii s-au semnalat pe segmentele spaţiilor pentru IMM-uri, cu până în 250 angajaţi. Astfel, pe segmentul spaţiilor cu suprafeţe cuprinse între 1.001 şi 3.000 mp, numărul tranzacţiilor a scăzut de la 51, la 43, iar volumul spaţiilor tranzacţionate, de la 83.480 mp, la 72.260 mp.

În schimb, segmentul închirierii de spaţii de birouri de până în 1.000 mp a cunoscut o creştere: de la 131 tranzacţii, cu un total de 53.724 mp, în 2018, la 143 tranzacţii, cu un total de 60.210 mp, în 2019.

Pe segmentul tranzacţiilor mari de birouri, cu suprafeţe de peste 10.000 mp, companiile chiriaşe provin doar din două sectoare de activitate: IT&C şi Financiar.

Ponderea companiilor din domeniul IT&C este mai mare pe segmentul tranzacţiilor cu suprafeţe foarte mari, decât la nivelul întregii pieţe. Marii chiriaşi din domeniul IT&C au semnat contracte pentru aproximativ 75% din volumul total de tranzacţii de peste 10.000 mp, restul de 25% au fost ocupate sau rezervate de companii din domeniul financiar.

La nivelul întregii pieţe de birouri din Bucureşti, domeniile sunt mult mai diversificate, iar sectorul de IT&C reprezintă jumătate din total, pe locul doi fiind domeniul Finanţe, Bănci şi Asigurări, cu 17% şi pe locul trei Construcţii şi Imobiliare (care include şi operatorii de spaţii de birouri co-working), cu 8%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15160 / 16832
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...