ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asociaţia Prosumatorilor: Directiva Red III trebuie implementată în totalitate până pe 21 mai 2025

07 Mai 2024   |   Agerpres

Asociaţia de profil menţionează faptul că Europa şi-a revizuit strategia energetică şi mai ales ţintele privind energia regenerabilă până în 2030 la cel puţin 40%.

 
 
România trebuie să implementeze în totalitate, până la data de 21 mai 2025, Directiva Red III care face referire la procedura de acordare a autorizaţiilor, planificarea, construcţia şi exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, susţin reprezentanţii Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.

"RED III vine la peste un an distanţă după 'deschiderea cutiei Pandorei' prin preţurile exagerate la energie după pandemie şi mai ales după începerea războiului din Ucraina (...) Până la 21 februarie 2024, statele-membre se asigură că, în cadrul procedurii de acordare a autorizaţiilor, planificarea, construcţia şi exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea unor astfel de structuri la reţea, reţeaua aferentă în sine şi activele de stocare sunt considerate de interes public superior şi că sunt în serviciul sănătăţii şi siguranţei publice. Mai mult, Directiva RED III are un termen de implementare totală până la data de 21.05.2025 (...), însă mai avem un paragraf care spune explicit: 'Prin derogare, statele-membre asigură până la 1 iulie 2024 intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare (...)'", notează sursa citată.


Asociaţia de profil menţionează faptul că Europa şi-a revizuit strategia energetică şi mai ales ţintele privind energia regenerabilă până în 2030 la cel puţin 40%.

"Europa chiar redefineşte la articolul 1 din această directivă REDIII termenul 'energie regenerabilă', adică energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică şi solară fotovoltaică) şi geotermală, energie osmotică, energie ambientală, energia mareelor, a valurilor şi alte tipuri de energie a oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz. Nu îmi amintesc ca România să fi ajuns la neutralitate climatică şi nici ca România să trateze în spiritul textului directivei toate cele enumerate mai sus în sensul 'Interesul public superior'", este de părere Dan Pîrşan, presedintele APCE.

Derogarea acordată statelor-membre de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare, până la 1 iulie 2024, se referă la o serie de articole ale noi Directive, precum: Adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în clădiri + Zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile + Zone pentru infrastructura de reţea şi de stocare necesară pentru integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul de energie electrică (Art. 6); Organizarea şi principiile de bază ale procedurii de acordare a autorizaţiilor (Art. 7/16 : 16b - Procedura de acordare a autorizaţiilor în afara zonelor pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile, 16c - Accelerarea procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru retehnologizare, 16d - Procedura de acordare a autorizaţiilor pentru instalarea echipamentelor de energie solară, 16e - Procedura de acordare a autorizaţiilor pentru instalarea pompelor de căldură, 16f - Interesul public superior).

Conform organizaţiei, "acest gen de legislaţie este extrem de complexă şi stufoasă şi ar fi trebuit să intre în dezbateri şi discuţii cu societatea civila, ONG, specialişti etc.".

"Ministrul Energiei este în campanie electorală, ANRE în vacanţă perpetuă şi cel mai probabil vom implementa REDIII de frica infrigmentului la modul pompieristic, aşa cum s-a procedat şi la RED II. Considerând facilităţile şi stipulările RED III, cel mai bine ar fi să ne facem că nu există...", precizează APCE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 140 / 16964
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Deloitte România a asistat fondul de investiții ACP Credit în acordarea unei finanțări de 10 milioane de euro companiei Mogo România, furnizor de servicii de finanțare auto
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații au în derulare în jur de zece proiecte de achiziții, aflate în diferite stadii ale procesului și gestionează în prezent cinci mandate de fuziuni și divizări, incluzând o fuziune transfrontalieră. Laura Toncescu, (Managing Partner): Se observă în ultimul timp o concentrare a cererilor de consultanță pentru tranzacții de M&A din partea celor care au deja experiență pe piața din Europa, spre deosebire de anii trecuți când apetitul pentru risc era mai mare și, prin urmare, clienții proveneau și din alte regiuni
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2024 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
WH Partners, o firmă de avocatură din Malta, deschide primul birou din România în parteneriat cu Simion & Partners | James Scicluna, Co-fondator și Managing Partner WH Partners: „Lansarea WH Simion & Partners în București ne întărește angajamentul de a ne dezvolta firma mai departe de Malta într-un mod de care să beneficieze strategic clienții noștri. Abilitățile tranzacționale ale Cosminei Simion și experiența pe care aceasta și echipa ei o aduc în tehnologie, digital, media și divertisment completează perfect serviciile noastre”
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Diana Latiș, 86 de puncte, printre primii intrați în anul 2023: ”La această facultate, cantitatea de informație care trebuie asimilată în timpul scurt al unui semestru este enormă, explicațiile nu sunt întotdeauna pe înțelesul nostru. Seminarele sunt cele care mai salvează cât de cât situația, în cadrul acestora putând discuta mai aplicat teoria predată la cursuri. Practica ne-ar fi cea mai utilă”
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Eurohold şi EIG au deschis oficial o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, cu miza de 500 mil. €. Avocații României se vor înfrunta cu Pinsent Masons şi Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov
Alpiq a obținut anularea integrală a unei decizii fiscale cu obligații de plată de cca. 158 mil. €. Sebastian Guțiu, Manging Partner Schoenherr: ”Această victorie majoră confirmă faptul că utilizăm abordarea corectă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...