ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cele mai prost plătite joburi de IT din Europa de Est sunt în România (studiu)

23 Iulie 2019   |   AGERPRES

Astfel, IT-iştii care lucrează în România încasează un salariu mediu net de 805 euro pe lună, mai puţin decât specialiştii în domeniu din Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Estonia, Slovenia, Cehia sau Slovacia, potrivit comparatorului salarial Paylab, lansat în România de eJobs.ro.

 
 
Angajaţii din sectorul IT care lucrează în România au cele mai mici salarii comparativ cu specialiştii din acest domeniu care activează în celelalte ţări din Europa de Est, potrivit rezultatelor unei analize realizate de eJobs.ro şi publicate marţi.

Astfel, IT-iştii care lucrează în România încasează un salariu mediu net de 805 euro pe lună, mai puţin decât specialiştii în domeniu din Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Estonia, Slovenia, Cehia sau Slovacia, potrivit comparatorului salarial Paylab, lansat în România de eJobs.ro.

Cele mai mari salarii din regiune pentru cei care lucrează în IT le încasează specialiştii din Estonia, a căror medie salarială netă este de 1.567 de euro pe lună, potrivit Paylab. Aceştia sunt urmaţi de IT-ştii din Slovenia, cu 1.341 de euro lunar, de cei din Cehia, cu 1.289 de euro, şi de cei din Slovacia, care câştigă, în medie, 1.159 de euro lunar. Ungaria închide lista ţărilor cu un salariu de peste 1000 de euro, înregistrând o medie netă de 1010 lei/lună.


Mai puţin de 1.000 de euro lunar mai câştigă doar specialiştii IT din Croaţia (990 de euro) şi cei din Serbia (816 euro), menţionează eJobs.

Directorul eJobs România, Bogdan Badea, a remarcat faptul că Bulgaria depăşeşte România la acest capitol.

"Interesant este faptul că Bulgaria ne depăşeşte sensibil, cu un salariu mediu net de 1.027 de euro pentru industria IT, în condiţiile în care, în general, aceasta era una dintre puţinele ţări cu salarii mai mici decât ale noastre", a comentat reprezentantul eJobs.

"IT-ul este, fără îndoială, unul dintre cele mai fierbinţi domenii ale ultimilor ani. Nu doar din perspectiva numărului tot mai mare de opţiuni pe care le au candidaţii, ci şi datorită faptului că IT-ştii au devenit şi cel mai bine plătiţi angajaţi din România, depăşind domenii care în mod tradiţional erau recunoscute pentru salariile mari pe care le ofereau. Mă refer aici la banking, avocatură sau servicii financiare. Cu toate acestea, IT-ştii români câştigă mai puţin decât colegii lor din alte ţări din regiune, diferenţele fiind, în unele cazuri de la simplu la dublu, cum este cazul Estoniei, spre exemplu, unde salariul mediu net al unui IT-ist este de 1.567 de euro", a comentat Bogdan Badea.

Numărul tot mai mare de joburi în IT, perspectivele de avansare rapidă, dar şi pachetele salariale şi extrasalariale sunt principalele motive pentru care acest domeniu a intrat, în ultimii doi ani, pe primele locuri în topul celor care strâng, de la lună la lună, cel mai mare număr de aplicaţii din partea candidaţilor, se menţionează în comunicatul transmis de eJobs. Astfel, în prima jumătate a anului 2019 au fost înregistrate peste 500.000 de aplicări pentru joburile din IT, potrivit sursei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20988 / 21834
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...