ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

EY Power transactions and trends Q42018: Activitatea M&A din Europa propulsează valoarea tranzacțiilor din sectorul energiei și utilităților la un nivel record în 2018

18 Martie 2019   |   BizLawyer

♦ Tranzacțiile integrate, de dimensiuni mari, din Europa au generat 49% din valoarea totală a tranzacțiilor ♦ Segmentul energiei regenerabile a atras aproape jumătate (46%) din volumul tranzacțiilor globale ♦ SUA au atras cele mai mari investiții de capital, totalizând 81,4 miliarde de dolari

Valeriu Binig, Senior Advisor al EY România

 
 
Activitatea de tranzacționare din sectorul energiei și utilităților de la nivel global a atins un nivel record în 2018, înregistrând o creștere de 28% a valorii totale a tranzacțiilor, la 256,3 miliarde de dolari, și un număr de 546 de tranzacții, arată raportul EY Power transactions and trends Q42018.

Tranzacțiile din Europa au atras cea mai mare parte din valoarea tranzacțiilor din sectorul energiei și utilităților în 2018, 126,5 miliarde de dolari, și o creștere de 2,5 ori față de nivelul de 50,3 miliarde de dolari înregistrat în 2017. Energia regenerabilă a continuat să alimenteze volumul tranzacțiilor – cu 253 tranzacții reprezentând 46% din volumul total la nivelul tuturor regiunilor și 19% din valoarea totală a tranzacțiilor (48,3 miliarde de dolari). În 2018, cinci tranzacții implicând operațiuni de utilități integrate, fiecare în valoare de peste 1 miliard de dolari, au generat 32 miliarde de dolari (32%) din valoarea totală a tranzacțiilor de pe continentul american.


În ceea ce privește fluxurile de capital, Statele Unite au rămas cea mai atractivă destinație, capitalul investit aici în 2018 cumulând 81,4 miliarde de dolari, din care tranzacții interne în valoare de 55,1 miliarde de dolari și investiții străine de 26,3 miliarde de dolari. Canada a investit 20,2 miliarde de dolari în SUA (67,3% din activitatea investițională totală canadiană), cu investiții interne de doar 6,1 miliarde de dolari. China a fost principalul investitor în străinătate, plasând 34 miliarde de dolari în alte țări, din care 32,6 miliarde de dolari în Europa.

 „2018 a fost un an excepțional pentru activitatea de tranzacționare din sectorul energiei și al utilităților de la nivel global, care a fost impulsionată de optimizarea portofoliilor și de tranzacțiile M&A de dimensiuni mari. Deși corporațiile au realizat 70% din numărul total al tranzacțiilor și au generat 80% din valoarea totală a acestora, a existat un interes foarte mare și din partea investitorilor financiari. De asemenea, piața noilor surse de energie a continuat să crească atât ca dimensiune, cât și ca importanță, pe fondul cererii din partea clienților și al reglementărilor. Pe măsură ce înaintăm în 2019, ne așteptăm să se mențină interesul pentru investițiile în energie regenerabilă, pentru stocarea energiei și în infrastructura pentru vehiculele electrice”, a declarat Miles Huq, coordonator EY Global Power & Utilities Transactions Advisory.

Energia regenerabilă și stocarea energiei rămân principalii vectori de creștere pe continentul american

În 2018, valoarea tranzacțiilor din sectorul energiei și utilităților de pe continentul american a scăzut cu 3% la 98,9 miliarde de dolari, pe fondul unei scăderi de 7% în SUA, în timp ce restul regiunii a înregistrat o creștere de 22% față de anul anterior. 

În ceea ce privește perspectivele, schimbările preconizate ale politicilor energetice din Brazilia, Mexic și Columbia ar putea încuraja cererea de investiții în aceste state. În februarie 2018, autoritatea federală de reglementare a sectorului energetic (FERC) din SUA a emis Ordinul 841, care va permite deschiderea piețelor la resursele de stocare a energiei și este de așteptat să impulsioneze investițiile în stocarea de energie în Statele Unite.

Reformele deschid calea tranziției Europei spre energie verde

Reformele pieței energetice din Uniunea Europeană (UE), incluzând majorarea țintelor privind ponderea surselor de energie regenerabilă pentru 2030, impunerea unor limite de emisii de CO2 asupra industriei transporturilor și eliminarea remunerării capacităților pentru producerea de electricitate pe bază de combustibili fosili, vizează accelerarea tranziției spre energie verde.

„Și în România vedem inițiative corporative de promovare a autovehiculelor electrice și a infrastructurii pentru încărcarea acestora. Stocarea energiei electrice a captat un interes crescut și așteaptă un cadru de reglementare corespunzător pentru remunerarea investițiilor. Noi proiecte eoliene cu turbine moderne de dimensiuni/capacități crescute și investiție specifică mai mică (ce va duce la cost de producție mai mic) sunt în faze avansate de analiză. Așteptăm tranzacții spectaculoase cu proiecte existente în contextul necesității de integrare pe verticala producere-furnizare. Pe fundalul absenței marilor proiecte centralizate ce ar trebui să acopere retragerile din funcțiune ale capacităților învechite, vom vedea o tendință de descentralizare a producerii energiei electrice, cu prosumerii în rol principal. Probabil primii vor fi consumatorii nerezidențiali”,  a declarat Valeriu Binig, Senior Advisor al EY România.

Activele de producție au alimentat valoarea tranzacțiilor din Asia-Pacific

Asia-Pacific a înregistrat o scădere de 36% a valorii tranzacțiilor, la 29,7 miliarde de dolari de la 46,7 miliarde de dolari în 2017. Mai mult de jumătate (15,4 miliarde de dolari) din valoarea tranzacțiilor a fost generată de activele de producție, pe fondul a două tranzacții în valoare de 9,5 miliarde de dolari.

„În 2019, pe fondul creșterii ratelor dobânzilor, al instabilității condițiilor macroeconomice și al tensiunilor politice care au un impact major asupra investitorilor, anticipăm condiții dificile pentru piața M&A. Este posibil ca piața să se modifice favorizând creditorii în detrimentul debitorilor, fiind necesar un nivel tot mai mare de sofisticare pentru a identifica și concretiza oportunitățile de investiții strategice”, a declarat Huq.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16510 / 16809
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...