ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Medicii de familie vor şi ei stimulentul de 2.500 de lei pe lună | Cer măsuri pentru corectarea acestei discriminări

08 Aprilie 2020   |   MEDIAFAX

Medicii de familie arată că discriminarea va avea loc prin acordarea din fonduri europene a stimulentului de risc pentru personalul medical care luptă cu pandemia COVID-19, în valoare de 2.500 de lei, doar pentru 75.000 de cadre medicale, respectiv medici, asistenţi medicali, personal care deserveşte ambulanţele, personal paramedical - care lucrează exclusiv în spitalele publice, în serviciile de ambulanţă şi SMURD.

 
 
”Am aflat cu suprindere prin intermediul mass-media despre discriminarea pe care Guvernul României urmează să o facă faţă de întregul personal medical care lucrează în asistenţa medicală primară din România, adică peste 10.000 de medici specialişti în medicina de familie şi peste 15.000 de asistenţi medicali generalişti care lucrează în cabinetele de medicina familiei”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Medicii de familie arată că discriminarea va avea loc prin acordarea din fonduri europene a stimulentului de risc pentru personalul medical care luptă cu pandemia COVID-19, în valoare de 2.500 de lei, doar pentru 75.000 de cadre medicale, respectiv medici, asistenţi medicali, personal care deserveşte ambulanţele, personal paramedical - care lucrează exclusiv în spitalele publice, în serviciile de ambulanţă şi SMURD.


”Menţionăm că deşi au statut de unităţi medicale private, cabinetele de medicina familiei asigură servicii medicale în sistemul public de sănătate, fără contribuţie personală sau coplată a pacientului atunci când accesează serviciile de asistenţă medicală primară - medicină de familie. Mai mult, personalul medical din cabinetele de medicina familiei luptă şi în România, ca şi în alte ţări europene, în egală măsură cu pandemia COVID-19, fără a beneficia de sprijinul şi de măsurile de protecţie pe care Guvernul României le-a oferit deja şi continuă să le ofere personalului medical şi paramedical din spitalele şi unităţile publice din sistemul medical românesc”, se mai precizează în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15676 / 17635
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...