ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CONAF: Aproximativ 1 milion de persoane au rămas fără loc de muncă în România din cauza COVID-19

15 Iunie 2020   |   AGERPRES

Potrivit datelor Eurostat, ponderea populaţiei active din România (cu vârste între 20 şi 64 de ani) care a părăsit ţara s-a triplat într-un deceniu, de la 7,5% în 2007, la 19,7% în 2017.

 
 
Numărul persoanelor fără loc de muncă în România, din cauza coronavirus, este de aproximativ un milion, luând în calcul contractele de muncă suspendate şi încetate la finalul lunii mai, potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

"La această cifră se va adăugă numărul românilor veniţi din străinătate, care sunt în căutarea unui loc de muncă. Pentru că situaţia economică este în declin în întreaga lume, este de aşteptat ca tot mai mulţi români să decidă să se întoarcă acasă", se menţionează în comunicat.

Potrivit datelor Eurostat, ponderea populaţiei active din România (cu vârste între 20 şi 64 de ani) care a părăsit ţara s-a triplat într-un deceniu, de la 7,5% în 2007, la 19,7% în 2017. Unele statistici arată că în Italia sunt circa 1,2 milioane de imigranţi români, în Germania - un milion, în Spania - 600.000, în SUA - 500.000, în Marea Britanie - 450.000, în Canada - 250.000, în Israel - 200.000, în Franţa - 100.000, în Austria - 100.000, în Belgia - 100.000, în Grecia, Olanda, Danemarca, Suedia şi Portugalia - câte aproximativ 50.000 etc.


De la aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, potrivit Băncii Mondiale (BM), românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară 36,33 miliarde de dolari.

Numai în anul 2019, românii au trimis în ţară 7,235 miliarde dolari, conform Băncii Mondiale. Potrivit Băncii Naţionale a României (BNR), investiţiile străine directe au însumat anul trecut 5,3 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 5,2 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 119 milioane euro. Astfel, cei 7,2 miliarde de dolari trimiţi în ţară, lucrătorii români din străinătate au fost, practic, cei mai mari investitori străini din România, se mai precizează în comunicatul CONAF.

"Efectele asupra economiei în acest an vor fi puternic resimţite! Banii pe care lucrătorii români din străinătate îi trimiteau în ţară se vor reduce substanţial, iar, pe plan naţional, ne vom trezi, în câteva luni, cu un număr crescut de şomeri. Aportul acestor lucrători este important: lucrând în străinătate, românii şi-au putut permite să trimită acasă, de-a lungul timpului, peste 36 miliarde de dolari. Dacă presupunem că jumătate dintre cei plecaţi la muncă în străinătate se întorc, din cauza crizei financiare declanşate de pandemia de coronavirus, raportându-ne la datele anului trecut furnizate de Banca Mondială, ţara noastră pierde cel puţin jumătate din totalul contribuţiilor din 2019. România pierde, astfel, în acest an, cel puţin 2-3 miliarde de dolari, bani reprezentând contribuţia românilor care lucrează în afara graniţelor ţării", a declarat Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Potrivit acesteia, dacă ar fi lucrat în ţară, beneficiile la nivel naţional ar fi fost mult mai importante decât banii trimişi în ţară. Astfel, s-ar fi încasat impozite şi taxe, economia ar fi beneficiat de un nivel mai ridicat al producţiei de bunuri şi servicii etc. Ceea ce înseamnă că, fără munca în ţară a românilor care au lucrat în străinătate, societatea se confruntă cu un nivel de trai mai scăzut în comparaţie cu acela de care ar fi putut beneficia dacă aceştia ar fi lucrat în ţară.

"Din punct de vedere economic, dar şi social, România are nevoie urgent de o strategie a pieţei muncii pe termen mediu şi lung pentru a evita astfel de derapaje în viitor. Forţa de muncă ar trebui să reprezinte o prioritate nu doar în anii electorali, ci în genere, iar 2020 poate fi anul reconstrucţiei economice pornind de la pilonul de bază: forţa de muncă. Soluţia nu poate fi găsită decât împreună, patronate, sindicate, autorităţi. De aceea trebuie să ne întrebăm cu ce vom înlocui banii trimişi acasă de lucrătorii români din străinătate? Cum vom reuşi să creăm, într-un timp scurt, un număr record de locuri de muncă pentru cei rămaşi fără serviciu în ţară, dar şi pentru cei întorşi acum acasă?", a mai spus preşedintele CONAF.

Întrucât situaţia din piaţa muncii este vitală pentru economia românească, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), în parteneriat strategic cu Concordia, organizează o serie de dezbateri, "Pactul pentru muncă, Împreun゠reconstruim România", ce au în centrul atenţiei identificarea unor soluţii pentru adaptarea forţei de muncă din România la cerinţele actuale ale pieţei.

Următoarea dezbatere "Pactul pentru muncă" va avea loc la Braşov pe 23 iunie 2020, începând cu ora 10:00. Conferinţa va fi transmisă online pe paginile de facebook si youtube ale CONAF. Totodată, dezbaterile vor continua la Constanţa, pe 7 iulie 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14470 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...