
Rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III 2025; în următoarele 3 trimestre se va reduce lent (BNR)
11 August 2025
AgerpresConsiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de politică monetară de vineri, şi Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.
Rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării cotelor de TVA şi accizelor, de la 1 august, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă, considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, arată banca centrală printr-un comunicat.
Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de politică monetară de vineri, şi Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.
Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de politică monetară de vineri, şi Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.
"Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA şi a accizelor, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă. Ea va cunoaşte însă o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea impactului inflaţionist direct al celor două şocuri pe partea ofertei, şi va descreşte apoi gradual, reintrând şi coborând tot mai mult în interiorul intervalului ţintei spre finele orizontului proiecţiei, pe fondul intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale deficitului de cerere agregată, anticipat să crească mult mai pronunţat decât în proiecţia precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025", se arată în comunicatul BNR.
Banca centrală atrage, însă, atenţia, asupra unor incertitudini asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi cu procedura de deficit excesiv.
De asemenea, incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să provină din mediul extern, în condiţiile războiului din Ucraina şi ale situaţiei din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul tensiunilor comerciale globale - de natură să afecteze mersul economiei mondiale şi al comerţului internaţional -, precum şi pe fondul efectelor potenţial generate de acordul comercial convenit între SUA şi UE, susţine sursa citată.
"În această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice. Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune", se arată în comunicat.
BNR aminteşte că rata anuală a inflaţiei a înregistrat o creştere şi în luna iunie 2025, urcând la 5,66%, de la 5,45% în mai, în condiţiile continuării scumpirii alimentelor şi combustibililor, care a devansat ca impact scăderea preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale.
Pe ansamblul trimestrului II 2025, rata anuală a inflaţiei s-a mărit astfel mai mult decât s-a anticipat, de la nivelul de 4,86% atins în martie, sub influenţa scumpirii alimentelor, îndeosebi a fructelor - inclusiv pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile pe plan regional -, în timp ce noua creştere de dinamică consemnată în acest interval de preţurile energiei a fost mai mult decât contrabalansată de evoluţia de sens opus de pe segmentul produselor din tutun.
La rândul ei, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat şi-a întrerupt din nou trendul descendent în trimestrul II 2025, mărindu-se la 5,7% în iunie, de la 5,2% în martie. Ascensiunea a decurs din majorarea cotaţiilor unor mărfuri agroalimentare şi din transferarea treptată asupra unor preţuri de consum a costurilor salariale ridicate, precum şi din creşterea aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt şi a cursului de schimb leu/euro, a căror acţiune a fost în mică măsură atenuată de efecte de bază dezinflaţioniste şi de tendinţa descendentă a dinamicii preţurilor importurilor, a explicat banca centrală.
Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC - indicator al inflaţiei pentru statele membre UE) a crescut în iunie 2025 la 5,8%, de la 5,1% în martie 2025. Rata medie anuală a inflaţiei IPC s-a situat la 5,1% în iunie, nivel similar celui din martie 2025, iar rata medie anuală a inflaţiei calculată pe baza IAPC a scăzut la 5,3% în iunie, de la 5,4% în martie 2025.
"Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 8 august 2025, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se arată în documentul citat.
În luna mai a acestui an, banca centrală a revizuit în creştere, la 4,6%, de la 3,8% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 15 / 19690 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...