ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rata şomajului a crescut în România la 3,3% în august

28 Septembrie 2020   |   Agerpres

Procentul raportat în august a fost, însă, în creştere cu 0,03 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2020.

 
 
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna august, s-a situat la 3,3%, cu 0,26 puncte procentuale peste valoarea consemnată în aceeaşi lună din 2019, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate luni.
 
Procentul raportat în august a fost, însă, în creştere cu 0,03 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2020.
 
Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri la finele lunii august, de 286.662 de persoane, a crescut cu 2.723 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 94.924 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.738 neindemnizaţi.
 
"Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 8.294 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 5.571 persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 101.937 şomeri provin din mediul urban şi 184.725 şomeri provin din mediul rural", se menţionează în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (76.147), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (54.423), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.461).
 
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (23,45%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 26,98% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,43 %.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18763 / 21795
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...