ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a trecut printr-o recesiune tehnică în S1 din 2020; creşterea economică din 2022 ar putea fi de aproximativ 5% (raport)

17 Mai 2022   |   Agerpres

De asemenea, Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania, menţionează într-un raport al băncii că statisticile indică ameliorarea climatului din sfera economiei României în primul trimestru al anului curent, expresie a rezistenţei la suprapunerea şocurilor din sfera ofertei şi la evenimentele din Ucraina şi consecinţele acestora.

 
 
România a trecut printr-o recesiune tehnică în primul semestru din 2020, iar pe baza datelor disponibile, creşterea economică din 2022 ar putea fi una de aproximativ 5% comparativ cu 2021, potrivit unui raport al Erste Group Research, semnat de Ciprian Dascălu, economistul şef al BCR.
 
"Conform noilor date, România a trecut printr-o recesiune tehnică în primul semestru din 2020 şi efectul negativ pentru creşterea din 2022 de pe urma evoluţiei din trimestrul patru 2021 s-a transformat într-unul pozitiv, după ce datele au fost revizuite până la o creştere de 1% comparativ cu trimestrul precedent, de la o contracţie de minus 0,1% (versus o estimare preliminară de minus 0,5%). Pe baza datelor disponibile, creşterea economică din 2022 ar putea fi una de aproximativ 5% comparativ cu 2021, deşi mai aşteptăm datele detaliate cu privire la PIB, ce vor fi publicate în data de 8 iunie, înainte de a ne ajusta prognoza de creştere, care în prezent este de 2,8%", se spune în Raport.
 
De asemenea, Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania, menţionează într-un raport al băncii că statisticile indică ameliorarea climatului din sfera economiei României în primul trimestru al anului curent, expresie a rezistenţei la suprapunerea şocurilor din sfera ofertei şi la evenimentele din Ucraina şi consecinţele acestora.
 
"Astfel, conform datelor comunicate în această dimineaţă, economia naţională a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv în T1, cu un ritm trimestrial de 5,2%, în accelerare de la 1% în T4 2021. În dinamică an/an, economia României s-a majorat pentru al patrulea trimestru la rând în T1, cu un ritm în accelerare la 6,5% (de la 2,4% în T4 2021). Este cea mai bună evoluţie din T3 2021", se spune în raportul Băncii Transilvania.
 
În document se menţionează că INS va publica estimările provizorii (1) cu privire la evoluţia PIB-ului şi componentelor din perioada ianuarie - martie 2022 la începutul lunii iunie.
 
"Considerăm că accelerarea pronunţată a economiei naţionale la începutul anului curent a fost determinată de procesul de redeschidere şi de nivelul redus al costurilor reale de finanţare. Se evidenţiază rezistenţa economiei la suprapunerea şocurilor din sfera ofertei (inclusiv majorarea preţurilor la energie) (cu impact la nivelul intensificării presiunilor inflaţioniste), precum şi la declanşarea evenimentelor din Ucraina şi consecinţelor acestora, aspect evidenţiat şi de ameliorarea contribuţiei factorilor de producţie la dinamica anuală a PIB-ului potenţial. Creşterea investiţiilor străine directe cu peste 10% an/an în T1 exprimă redinamizarea investiţiilor productive în economia naţională în primul trimestru al anului curent. Analiza indicatorilor cu bază lunară arată şi consolidarea climatului pozitiv din sfera consumului privat, aspect reflectat de creşterea volumului vânzărilor din comerţul cu amănuntul (variabilă proxy pentru principala componentă a PIB) cu 5,5% an/an în T1 (în uşoară accelerare de la 5,4% an/an în T4 2021). Pe de altă parte, producţia industrială a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv în T1, dar cu un ritm anual în temperare la 0,2% (de la 2,1% în T4 2021). Conform celor mai recente prognoze macroeconomice BT economia naţională ar putea creşte cu dinamici anuale de 3,2% în 2022 (decelerare de la 5,9% în 2021), 4,3% în 2023, respectiv 4,5% în 2024", susţine Andrei Rădulescu.
 
Potrivit raportului BT, scenariul este susţinut de premisele de continuare a ciclului investiţional postpandemie, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finanţare şi implementării programelor lansate la nivelul Uniunii Europene după incidenţa pandemiei coronavirus (Next Generation şi cadrul financiar multianual 2021-2027).
 
"Astfel, motorul economiei ar putea creşte cu rate anuale de 4,7% în 2022, 4,1% în 2023, respectiv 5,5% în 2024, cu impact de antrenare în economie. Pentru consumul privat previzionăm creştere cu rate anuale de 3,7% în 2022, 5,6% în 2023, respectiv 5,0% în 2024. Scenariul macroeconomic central pe România va fi revizuit în iunie, după ce INS va publica estimările provizorii (1) cu privire la dinamica PIB-ului şi componentelor din trimestrul I 2022", se mai spune în raport.
 
O estimare preliminară publicată marţi de Eurostat arată că România a avut cea mai mare creştere economică din UE, cu un avans de 5,2%, în condiţiile în care Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere de 0,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent.
 
La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7362 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...