ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sondaj: Majoritatea românilor crede că situaţia ţării este mai rea decât în urmă cu peste 30 de ani

28 Iunie 2022   |   Agerpres

Întrebaţi ce cred despre situaţia generală din România, comparativ cu cea de acum 30 de ani, 54% dintre respondenţi spun că este mai rea, 35,6% că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund.

 
 
Majoritatea românilor consideră că situaţia ţării este mai rea acum decât în urmă cu peste 30 de ani, însă majoritatea tinerilor de 18-29 de ani crede că situaţia ţării este mai bună acum, potrivit sondajului de opinie intitulat "Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României - Ediţia I", realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.
 
Întrebaţi ce cred despre situaţia generală din România, comparativ cu cea de acum 30 de ani, 54% dintre respondenţi spun că este mai rea, 35,6% că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund.
 
Pe de altă parte, peste 43% dintre români este de părere că situaţia generală a României va fi mai bună peste aproape 30 de ani, în 2050 (57% dintre tinerii de 18-29 de ani cred că situaţia ţării va fi mai bună în 2050), 14,3% că va fi la fel, iar 34,5% că va fi mai proastă decât cea din prezent. Ponderea non-răspunsurilor este de 7,7%.
 
Conform sondajului, cei care cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia în România este mai bună decât în 1989 sunt: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe şi persoanele care declară că veniturile lunare le permit să aibă tot ce le trebuie fără să se restrângă de la nimic.
 
Persoanele cu venituri care nu le ajung nici pentru strictul necesar şi persoanele cu educaţie primară cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia din România este mai rea decât în 1989.
 
În ceea ce priveşte Reforma administrativ teritorială, 60,7% dintre români cred că aceasta ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 31,9% sunt de părerea contrarie, iar 7,4% nu ştiu sau nu pot aprecia.
 
În condiţiile în care reforma administrativ-teritorială ar putea cuprinde posibilitatea unificării/comasării unor localităţi, 60,8% dintre respondenţi consideră că reforma administrativ teritorială ar putea îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, 35,3% sunt de părerea contrarie, iar 3,9% nu ştiu sau nu pot aprecia.
 
59,9% dintre respondenţi declară că ar avea o părere bună despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe, 34,4% că ar avea o părere proastă, iar 5,8% nu ştiu sau nu răspund.
 
Nu sunt variaţii semnificative pe categorii socio-demografice în ceea ce îi priveşte pe cei care consideră că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România. Locuitorii Capitalei şi ai regiunii Bucureşti Ilfov sunt cele mai sceptice categorii socio-demografice faţă de ideea că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România.
 
Tinerii sub 30 de ani tind să aibă o părere bună despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe într-o măsură mai mare decât restul populaţiei. Cele mai ridicate procente de respondenţi care declară că ar avea o părere proastă despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe se înregistrează în rândul inactivilor pasivi şi ai celor care nu au cont pe reţele sociale.
 
Sondajul de opinie "Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României - Ediţia I" a fost realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat şi având drept parteneri academici Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi.
 
Datele au fost culese în perioada 23 mai - 14 iunie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion simplu, stratificat de 1.500 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
 
Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.53 %, la un grad de încredere de 95%. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6875 / 16854
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...