ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Un angajat din trei are un salariu minim mai mic decât cel stabilit pentru 2022(ministru)

28 Septembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit acesteia, salariul minim net va fi majorat cu 10% de la 1 ianuarie 2022, până la 1.524 de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 138 de lei faţă de valoarea actuală, a explicat Raluca Turcan.

 
 
Aproximativ unul din trei angajaţi din economie are în prezent contract de muncă cu salariu mai mic decât valoarea salariului minim anunţată pentru anul viitor, a arătat marţi ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
"Este prima dată în istoria recentă când nivelul salariului minim pentru anul următor este stabilit din timp, adică la sfârşitul lunii septembrie şi, odată cu el, un mecanism predictibil de creştere pentru anii următori. În prezent, sunt 1.970.000 salariaţi cu contracte de muncă active şi normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numărul de salariaţi activi). Dintre aceştia, aproximativ 1.290.000 de salariaţi beneficiază de salariul minim de 2.300 lei, respectiv 2.350 lei pentru studii superioare. Impactul bugetar al creşterii salariului minim în 2022 este de 1,8 miliarde de lei, sumă reprezentând venituri suplimentare la bugetul de stat din contribuţii şi impozit", a menţionat Raluca Turcan.
 
Potrivit acesteia, salariul minim net va fi majorat cu 10% de la 1 ianuarie 2022, până la 1.524 de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 138 de lei faţă de valoarea actuală, a explicat Raluca Turcan.
 
"Formula de stabilire a salariului minim pe care am discutat-o astăzi (marţi, n.r.) cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit este fundamentată pe indicatori economici, este predictibilă şi va aduce o creştere de 10% a salariului minim net, de la 1 ianuarie 2022. Astfel, începând de anul viitor salariul minim net va fi de 1.524 lei, cu 138 de lei mai mult decât este în prezent, iar nivelul salariului minim brut va ajunge la 2.550 lei, ceea ce reprezintă o creştere de 10,9%", a precizat Raluca Turcan.
 
Ministrul Muncii a susţinut că formula de calcul utilizată pentru stabilirea salariului minim pentru anul viitor ia în calcul ponderea salariului minim brut în câştigul mediu brut prognozat pentru anul viitor.
 
"Formula de calcul pe care am prezentat-o astăzi ia în considerare: rata inflaţiei de 5,0% prognozată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză; 2,1% creşterea reală a productivităţii muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT; creşterea câştigului mediu brut. Astfel, ponderea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (2.550 lei) în câştigul salarial mediu brut prognozat pentru anul 2022 de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (5.889 lei la sfârşit de an 2022, în creştere cu 6,68% faţă de începutul de an 2022) este de 43,3%; o parte din creşterea economică prognozată 2021/2022, plin aplicarea unui coeficient de corecţie de 2%", a notat Raluca Turcan.
 
La rândul său, premierul Florin Cîţu a anunţat marţi, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că Guvernul propune o creştere brută a salariului minim de aproape 11%, respectiv o creştere netă de 10%, de la 1 ianuarie 2022, şi o formulă de calcul care să fie aplicată începând cu aceeaşi dată şi pentru anii următori.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10162 / 16823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...