ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dimitrios Drisis, Directorul General Adama Agricultural Solutions în România și Republica Moldova, va coordona și afacerile companiei din Polonia

08 Octombrie 2019   |   BizLawyer

Misiunea lui Dimitrios Drisis va fi să repoziționeze Adama în top 3 companii jucătoare pe piața de protecția plantelor.

 
 
 Dimitrios Drisis, Directorul General al Adama Agricultural Solutions pentru România şi Republica Moldova, preia afacerile companiei și în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro. Cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, chimiei și biotehnologiei, Dimitrios Drisis și-a petrecut întreaga carieră în agribusiness în funcții de top management.

Odată cu preluarea funcției de Director General al Adama Polonia, Dimitrios Drisis ajunge să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piață de două ori mai mare decât România. În momentul de față, valoarea pieței de soluții de protecție a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide etc) din România este de aproximativ 400 milioane euro, iar cea din Polonia de peste 700 milioane euro.


Misiunea lui Dimitrios Drisis va fi să repoziționeze Adama în top 3 companii jucătoare pe piața de protecția plantelor. În prezent, în Polonia, Adama se situează pe locul 4 pe o piață extrem de competitivă și fragmentată, cu multe companii locale. Alegerea lui Dimitrios Drisis nu este întâmplătoare, întrucât cota de piață de 13%  Adama România și Republica Moldova este una dintre cele mai bune pentru Adama la nivel mondial și cea mai bună la nivel european.

„Polonia este probabil cea mai competitivă piață din Europa. O piață amplă și complexă, cu mulți jucători, unde companiile multinaționale care oferă soluții de protecție a plantelor au o concurență serioasă prin companiile locale, numeroase și foarte puternice. Aceste particularități fac ca provocarea acceptării acestei noi poziții să fie cu atât mai mare. Cu toate acestea, sunt optimist și am convingerea că portofoliul și serviciile noastre îi vor convinge pe fermierii polonezi că soluțiile Adama îi vor ajuta să-si simplifice viața și să-și dezvolte afacerile”, a declarat Dimitrios Drisis.

ADAMA Agricultural Solutions este una din companiile de top din lume din industria de protecția plantelor. Depunem eforturi pentru a crea soluții simple pentru agricultură – oferind fermierilor produse și servicii efective pentru a le simplifica viața și a-i ajuta să se dezvolte. Cu un portofoliu vast și diversificat de produse de înaltă calitate, echipa Adama formată din peste 7.000 de persoane ajunge la fermierii din peste 100 de țări, furnizând soluții pentru controlul buruienilor, dăunătorilor și bolilor și pentru creșterea recoltelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6760 / 7965
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...