ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hunedoara: Cererea de insolvenţă depusă de CEH a fost respinsă

31 Octombrie 2019   |   AGERPRES

Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.

 
 
Cererea de insolvenţă depusă la Tribunalul Hunedoara de către administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost respinsă joi de instanţa de judecată, la fel şi solicitarea prin care compania cerea suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită individuală.

Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.

"Instanţa Tribunalului Hunedoara a respins cererea pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă formulată de debitorul SC Complexul Energetic Hunedoara SA şi a respins cererea de suspendare provizorie a oricărei proceduri de executare silită individuală declanşată împotriva debitorului CEH. Împotriva Hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate formula apel în termen de 7 zile de la comunicare", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.


Într-un alt dosar, în care mai mulţi creditori cereau insolvenţa CEH, instanţa a decis soluţionarea cererilor la un nou termen care a fost fixat pe 14 noiembrie.

Fără să comenteze decizia instanţei, Sindicatul "Solidaritatea Hunedoara", de la termocentrala Mintia, parte a CEH, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că societatea nu poate intra în insolvenţă, iar conturile acesteia pot fi executate de creditori.

"Toate încasările se vor duce la creditori, iar plata furnizorilor şi a viitoarelor salarii va deveni o problemă. Insolvenţa este necesară pentru că, automat, se oprea executarea conturilor. Fără plata transportului cărbunelui la CFR şi fără gaz, în calitate de furnizori, există riscul opririi termocentralelor", a apreciat preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", Cristian Iştoc.

CEH este format din termocentralele Mintia şi Paroşeni, alături de minele Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6663 / 7991
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...