ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nova Power&Gas dezvoltă o reţea de gaze naturale în Huedin, judeţul Cluj. Investiţie de 8,5 mil. lei

04 August 2020   |   AGERPRES

Lungimea totală a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale ce vor fi dezvoltate în Huedin este de 34,5 kilometri, iar reţeaua va deservi cei peste 9.000 de locuitori ai oraşului.

 
 
Nova Power & Gas, companie membră a grupului E-INFRA, dezvoltă reţeaua de gaze din oraşul Huedin, judeţul Cluj, investiţia ridicându-se la 8,5 milioane de lei, a anunţat marţi compania.

Potrivit sursei citate, proiectul, în valoare de 8,5 milioane de lei, continuă strategia grupului E-INFRA de a dezvolta infrastructura critică din România, prin investiţii private în proiectele esenţiale de utilitate publică.

"După inaugurarea din iunie a reţelei de distribuţie de la Moara, Suceava, am pornit deja un nou proiect pentru dezvoltarea reţelei de gaze naturale din Huedin, Cluj. Pentru noi, este un alt proiect care demonstrează rolul benefic al investiţiilor private în utilităţile publice pentru a reduce, pas cu pas, decalajul acoperirii României cu reţelele de gaze naturale înregistrat în raport cu statele din regiune. Cum am anunţat şi anterior, reconfirmăm strategia companiei de a investi, şi în anii următori, în noi concesiuni de gaz", a afirmat Mircea Bica, CEO Nova Power & Gas.


Lungimea totală a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale ce vor fi dezvoltate în Huedin este de 34,5 kilometri, iar reţeaua va deservi cei peste 9.000 de locuitori ai oraşului.

Investiţia totală Nova Power & Gas în proiect, care cuprinde conducta de racord de înaltă presiune, staţia de reglare măsurare-predare Huedin şi înfiinţarea reţelei locale de distribuţie, se va ridica la 8,5 milioane lei.

Nova Power & Gas deţine concesiuni de gaze şi în Câmpulung Moldovenesc, municipiul Vatra Dornei şi comuna Sadova (Suceva), şi municipiul Stei (Bihor). Recent, compania a inaugurat şi o reţea de gaze naturale în comuna Moara, judeţul Suceava, în urma unei Investiţii de 6 milioane de lei.

Grupul E-INFRA mai deţine o concesiune în Bucureşti, pentru reţeaua metropolitană de fibră optică Netcity, alături de o reţea naţională proprie de fibră optică şi mai multe parcuri fotovoltaice.

Nova Power & Gas este o companie românească, activă pe piaţa de energie electrică şi gaze naturale încă din 2007, Nova Power & Gas răspunde nevoilor consumatorilor printr-o ofertă completă de servicii de furnizare de energie electrică şi gaze naturale în piaţa liberă.

Nova Power & Gas face parte din E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom, Direct One, Electrogrup şi WESEE, cu peste 600 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6761 / 9231
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...