ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Parlamentul European va cere oprirea proiectului Nord Stream 2

21 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

Potrivit Reuters, parlamentarii europeni ar urma să supună la vot la ora 15:30 GMT rezoluţia, care este aşteptată să fie adoptată, în care cere blocului comunitar să revizuiască relaţiile cu Rusia în urma arestării lui Navalnîi.

 
 
Parlamentarii europeni sunt aşteptaţi să adopte joi o rezoluţie care cere blocului comunitar să oprească finalizarea gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia în Germania, ca răspuns la arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters.

Aleksei Navalnîi a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute şi plasat în detenţie pentru presupusă încălcare a eliberării sale condiţionate, după ce a revenit în Rusia pentru prima dată de la otrăvirea sa cu un agent neurotoxic de tip Noviciok.

Potrivit Reuters, parlamentarii europeni ar urma să supună la vot la ora 15:30 GMT rezoluţia, care este aşteptată să fie adoptată, în care cere blocului comunitar să revizuiască relaţiile cu Rusia în urma arestării lui Navalnîi.


Conform unei variante preliminare a acestei rezoluţii, consultate de Reuters, Parlamentul European vrea oprirea imediată a lucrărilor de construcţie la conducta Nord Stream 2. "Parlamentul European cere UE şi statelor membre să revizuiască cooperarea cu Rusia în diferite domenii de politică externă şi cu privire la proiecte precum Nord Stream 2, a cărui finalizare UE trebuie să o oprească imediat", se arată în rezoluţia consultată de Reuters.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Lucrările au fost reluate luna trecută iar Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4497 / 7992
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...