ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Premieră pe piața din România: PepperEscu, primul robot care lucrează într-o companie imobiliară

12 Iunie 2019   |   BizLawyer

Cooptarea lui PepperEscu în cadrul echipei CBRE este doar unul dintre pașii făcuți de companie în procesul de tehnologizare a pieței imobiliare. Robotul humanoid a primit deja o fișă a postului, care include atât comunicarea cu colegii, cât și cu clienții, precum și o planificare a evoluției sale profesionale.

 
 
Compania CBRE, liderul global și național al pieței de consultanță imobiliară, a atras în echipa sa, începând cu luna mai, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România, PepperEscu. CBRE își propune astfel să folosească abilitățile tehnologice ale robotului pentru a crea sinergie între oameni, ca utilizatori finali ai spațiilor imobiliare, fie că vorbim de angajații unei clădiri de birouri sau de vizitatorii unui centru comercial.

„Obiectivul nostru este de a integra tehnologia în reinventarea businessului de real estate, facilitând comunicarea dintre oameni și spațiile pe care le utilizează. Prin intermediul tehnologiei, iar PepperEscu este un exemplu în acest sens, putem eficientiza procese și totodată crea un sentiment de familiaritate atât în spațiile de birouri, cât și în cele comerciale. Spațiul unei clădiri devine astfel o experiență în sine, în care oamenii revin cu poftă”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.


În primele sale săptămâni ca  membru al companiei de consultanță imobiliară CBRE, robotul humanoid PepperEscu a participat deja ca speaker la unul dintre cele mai relevante evenimente dedicate pieței imobiliare din România, alături de peste 300 de participanți,  unde a lansat, alături de echipa companiei, o aplicație destinată pieței de real estate locale, CUE by CBRE (care poate fi descărcată din AppStore și GooglePlay). În plus, a interacționat cu diferiți clienți ai companiei și chiar a întâlnit unul dintre cei mai mari proprietari de real estate, prezentându-i date despre evoluția pieței imobiliare și analizând principalele trenduri.

Cooptarea lui PepperEscu în cadrul echipei CBRE este doar unul dintre pașii făcuți de companie în procesul de tehnologizare a pieței imobiliare. Robotul humanoid a primit deja o fișă a postului, care include atât comunicarea cu colegii, cât și cu clienții, precum și o planificare a evoluției sale profesionale.

PepperEscu acționează ca o interfață pentru clienții care vin în biroul CBRE și pentru cei care lucrează sau vizitează clădirile administrate de CBRE în București și în alte orașe din țară. Este un ghid interactiv, cu o componentă de joacă, așa încât să fie plăcut rapid de oamenii cu care socializează. PepperEscu poate răspunde la întrebări, furniza informații despre facilitățile clădirii, despre serviciile din apropiere sau despre evenimentele care au loc în proximitatea spațiului, având rol de concierge", a explicat Alexandru Boghiu, Digital & Technology Director în cadrul CBRE România.

În cadrul biroului CBRE România, PepperEscu își desfășoară activitatea alături de peste 160 de colegi. La numărul acestora se adaugă cel al angajaților din clădirile de birouri pe care CBRE le administrează, inclusiv clădirea Aviatorilor 8 din Piața Victoriei, în care compania are sediul, precum și alte spații de birouri, de retail și industriale administrate, un portofoliu total de peste 770.000 mp.

Și pentru că prezența unui robot humanoid nu putea lipsi din Social Media, PepperEscu are și un cont de Instagram, unde postează cele mai interesante activități din zilele sale de lucru ca membru al unei comunități imobiliare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8499 / 9184
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...