TC Capital închiriază circa 700 mp către Skikun&Binui și Danya Cebus, în proiectul Hyperion Towers
13 Februarie 2020 BizLawyer
Hyperion Towers este un proiect de spații de birou deținut de TC Capital, o companie de investiții și dezvoltare imobiliară situată în România și condusă de Ali Çapa.
TC Capital a încheiat parteneriate cu două companii internaționale, Shikun & Binui și Danya Cebus, pentru închirierea a circa 700 mp de spații de birouri de clasă A în proiectul Hyperion Towers, situat pe Bulevardul Pipera. Ambele companii își vor stabili sediile centrale din România în prima clădire a ansamblului, a cărei renovare a fost finalizată la finalul lui 2019, în urma unei investiții de 7 milioane euro. Aproximativ 60 de persoane vor lucra în noile birouri ocupate de cei doi chiriași. Compania de consultanță CEE Estate a consiliat TC Capital în procesul de negociere și semnare a ambelor acorduri.
Shikun & Binui este o companie internațională care operează prin filialele sale din Israel și din întreaga lume, implicată în diverse domenii de activitate, inclusiv infrastructură, dezvoltare imobiliară, alimentare cu apă și energie. Un alt contract de închiriere major, care a fost încheiat recent, este cu Danya Cebus, o companie de construcții internaționale parte a grupului Africa-Israel Investments. Activitățile sale sunt centrate pe domenii precum construcțiile rezidențiale, de spații comerciale și de birouri, precum și pe dezvoltarea infrastructurii, proiectare și producție industrială, cu proiecte în Israel, România și Rusia.
Shikun & Binui este o companie internațională care operează prin filialele sale din Israel și din întreaga lume, implicată în diverse domenii de activitate, inclusiv infrastructură, dezvoltare imobiliară, alimentare cu apă și energie. Un alt contract de închiriere major, care a fost încheiat recent, este cu Danya Cebus, o companie de construcții internaționale parte a grupului Africa-Israel Investments. Activitățile sale sunt centrate pe domenii precum construcțiile rezidențiale, de spații comerciale și de birouri, precum și pe dezvoltarea infrastructurii, proiectare și producție industrială, cu proiecte în Israel, România și Rusia.
“Suntem încântați de încheierea acestor noi parteneriate, cu două companii internaționale de anvergură care au ales Hyperion Towers pentru a-și stabili sediile centrale. Suntem mândri că, în urma unui proces extins de renovare, proiectul nostru întrunește standarde înalte de calitate pentru segmentul clădirilor de birouri de clasă A. Așadar, suntem încrezători că aceste acorduri sunt începutul unei colaborări solide și de lungă durată cu noii noștri chiriași. Considerăm că cererea pentru spații de birouri în această zonă va continua să crească în perioada următoare, ținând cont că Pipera este una dintre zonele cu dezvoltarea cea mai rapidă din București”, a declarat Ali Çapa, CEO al TC Capital.
Hyperion Towers este un proiect de spații de birou deținut de TC Capital, o companie de investiții și dezvoltare imobiliară situată în România și condusă de Ali Çapa. Ansamblul cuprinde două clădiri cu o suprafață închiriabilă cumulată de 40.000 mp de spații de birouri de clasă A și o parcare subterană generoasă. În acest moment, 50% din clădirea A este închiriată sau vândută. Printre ceilalți chiriași din clădire se află companii precum: Euromedia, Adnet, RoMega Trade, Jotun, Advertising Skills, CEE Estate etc. TC Capital este în prezent implicată în discuții avansate cu alți potențiali chiriași, care activează în în diverse industrii: marketing, audiovizual, comerț, IT etc.
La finalul lui 2019, TC Capital a lansat un nou model investițional pe piața spațiilor de birouri din București. Astfel, Hyperion Towers, situat într-o poziție strategică pe Bulevardul Pipera, a devenit primul mare proiect de spații de birouri de clasă A care va fi vândut în suprafețe mici, începând de la 200 mp. Potrivit reprezentanților TC Capital , noul model a generat deja un interes ridicat la nivelul pieței, iar în prezent sunt în derulare negocieri cu mai multe companii.
TC Capital a fost înființată în 2014 și este un fond de investiții privat fondat și condus de Ali Çapa. Compania are o echipă internă de management cu o vastă experiență și competențe relevante în domenii ca administrarea activelor, investiții, dezvoltare și leasing. De asemenea, TC Capital beneficiază de sprijinul și know-how-ul unor consultanți externi, cum este CEE ESTATE Management. Membrii echipei au activat pe piața locală timp de peste 19 ani, fiind angrenați într-o serie de proiecte de succes care acoperă întregul spectru imobiliar și de agribusiness.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7481 / 9239 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





