ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul britanic a decis menținerea împrumuturilor pentru studenții europeni inclusiv pentru anul universitar 2020 | 2021

29 Mai 2019   |   BizLawyer

Împrumutul de studii acordat de Marea Britanie este 9.250 de lire sterline

 
 
Studenții din UE care încep studiile în Marea Britanie în anul universitar 2020/21 vor avea garantat același statut ca până acum și vor fi eligibili pentru sprijin financiar pe durata studiilor universitare și postuniversitare. Împrumuturile pentru studii se vor acorda în continuare, indiferent dacă Brexitul va avea loc. Anunțul a fost făcut ieri, la Bruxelles, de Chris Skidmore, ministrul universităților din Marea Britanie.

Anunțul urmează angajamentul actual al guvernului din Marea Britanie privind finanțarea studiilor pentru cetățenii UE care încep cursuri în Anglia în anul universitar 2019/20.

Cele mai recente date privind admiterea din 2019 arată că peste 37.000 de studenți din UE au aplicat pentru cursuri de licență cu normă întreagă în Anglia, cu o creștere de 1,9% față de anul precedent.


“Apreciem importanța contribuției pe care o au studenții internaționali, inclusiv cei din UE, pentru universitățile noastre. Este important să precizăm că, deși am ales să părăsim UE, nu părăsim Europa, iar universitățile noastre se dezvoltă pe modelul diversității instituțiilor globale.  Știm că mulți tineri sunt în curs de a lua în considerare opțiunile lor universitare pentru anul viitor, motiv pentru care confirmăm acum că cetățenii din UE vor continua să beneficieze de taxe de școlarizare neschimbate și vor putea accesa sprijinul financiar pentru anul universitar 20/21”, a declarat oficialul britanic.

Împrumutul de studii acordat de Marea Britanie este 9.250 de lire sterline

„Declarația oficialului britanic era așteptată de miile de tineri care pleacă anual la studii în afara țării, iar momentul este bine ales pentru ca cei care au de gând să urmeze acest traseu universitar, să poată să își facă o proiecție financiară sigură pentru următorii ani. Astfel, studenții europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licență și de 10.000 de lire sterline pentru programele de master, de aceste scheme beneficiind în acest moment peste 90% dintre studenții români plecați acolo”, precizează Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Decizia guvernului britanic survine la mai puțin de o lună după ce guvernul din Țara Galilor a decis creșterea nivelului împrumutului de studii acordat tinerilor care vor să urmeze un program de master în anul universitar 2019-2020. Cuantumul sumei împrumutate se ridică acum la 17.000 de lire, care pot acoperi costul studiilor (între 4000 și 12.000 lire), dar și cheltuielile cu cazarea, mâncarea sau banii de buzunar.

Top 10 universități din Marea Britanie cu cea mai mare proporție de studenți din UE

1.       University College London
2.       King's College London
3.       The University of Edinburgh
4.       Coventry University
5.       The University of Glasgow
6.       Imperial College of Science, Technology and Medicine
7.       The University of Aberdeen
8.       The University of Manchester
9.       The University of Oxford
10.     The University of Cambridge

(Sursa: HESA, 2017/2018)

 
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume. IntegralEdu organizeaza cele mai mari targuri de consultanta educationala pentru studii in strainatate in cadrul carora elevii, studentii si parintii acestora au ocazia sa intalneasca reprezentantii unor scoli si universitati de prestigiu din intreaga lume. Pentru mai multe informatii puteti accesa www.Integraledu.ro, www.worldeducation.ro si pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 143 / 152
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...