€ 4.9764   USD 0.1175   
Home Login
Tănase (BVB): Avem mai mult de 50 de listări din 2010 şi până acum; jumătate au avut loc în 2021

25 Aprilie 2024   |   Agerpres

El a subliniat că din punct de vedere al valorii, listările din perioada 2010 - 2013 au totalizat 3,3 miliarde de euro.

Peste 50 de companii s-au listat la Bursa de Valori din Bucureşti din 2010 şi până în prezent, iar aproape jumătate din listări au avut loc în 2021, a afirmat, joi, directorul general al BVB, Adrian Tănase, la un eveniment de specialitate.

"Perspectiva o putem avea uitându-ne la numărul de listări care s-au întâmplat să zicem în ultimii 13 ani. Pe zona de equity avem mai mult de 50 de listări din 2010 şi până acum, dintre care 15 pe piaţa reglementată şi 39 pe piaţa AeRO. Acest ritm s-a accelerat foarte mult în ultimii trei - patru ani şi aş vrea să mă refer la anul 2021, care pentru noi a dat un semnal foarte, foarte puternic. În anul 2021 s-au întâmplat aproape jumătate din toate aceste listări care au avut loc în ultimii 13 ani. Avem şi explicaţia de ce s-a întâmplat asta. În primul rând condiţiile macroeconomice au permis-o şi au fost foarte încurajatoare la momentul respectiv, şi ne uităm la ratele de dobânzi care au existat atunci. Dobânzi foarte mici şi apetit foarte mare pentru risk assets. În al doilea rând, a fost un număr pe care nu l-am regăsit în niciun alt an din aceşti 13 ani în care am avut o listare, două listări, trei listări", a spus Adrian Tănase, la evenimentul "Mirsanu IPO Challenge 2024", organizat de Mirsanu.ro.

El a subliniat că din punct de vedere al valorii, listările din perioada 2010 - 2013 au totalizat 3,3 miliarde de euro.

Adrian Tănase a precizat că trenul este unul pozitiv, iar în următorii 15 ani ar trebui să vedem o creştere în absenţa unei "lebede negre".

La rândul său, directorul executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), Jan Pricop, a afirmat că datele pe primele 3 luni din acest an arată un plus de 9% la nivelul fondurilor deschise de investiţii şi 9,7% o creştere a numărului de investitori. El a menţionat că din punct de vedere al numărului de investitori se constată o creştere lunară în medie de 19.000 de investitori.
Contacteaza-ne!
Trimite un email