€ 4.9765   USD 0.1171   
Home Login
Dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare - plafonate. Legea merge la promulgare

26 Martie 2024   |   Agerpres

Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 voturi pentru, 81 contra şi 3 abţineri.

Actul normativ vizează măsuri privind protecţia consumatorilor, în raporturile juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe, stabilind reguli contra dobânzilor excesive, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

"Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare care acordă credite potrivit Legii nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, stabilind reguli de protecţie a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne", se arată în textul adoptat.

"Dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR", prevede proiectul adoptat.

Prin excepţie de la aceste prevederi, "în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului".

De asemenea, prin excepţie, "în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului".

Tot prin excepţie, "în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului".

"Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi şi/sau al valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele stabilite, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor", mai prevede actul normativ.

Totodată, cererea consumatorului de rezolvare pe cale amiabilă sau prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativa a litigiilor poate fi făcută direct sau prin intermediul unei asociaţii de consumatori.

"În situaţia depăşirii plafoanelor prevăzute, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare", se mai menţionează în actul normativ.

În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanţei competente adaptarea judiciară a contractului.

De la data depunerii cererii de adaptare judiciară a contractului, efectele acestuia asupra consumatorului se suspendă numai dacă depăşirea plafoanelor prevăzute este constatată printr-o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

"Constituie practică comercială incorectă şi se sancţionează conform Legii nr. 363/2007 următoarele: a) stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri; b) stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit; c) stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii; d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive", mai prevede proiectul.

Actul normativ mai stabileşte că, "în scopul echilibrării prestaţiilor şi al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, prezenta lege este aplicabilă şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile".

Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Camera Deputaţilor este for decizional.
Contacteaza-ne!
Trimite un email