ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Centrala de la Iernut se va finaliza în acest an | Virgil Popescu: Avem pregătite scenariile B şi C

22 Aprilie 2021   |   AGERPRES

Pe subiectul Neptun Deep, ministrul Energiei s-a declarat optimist în privinţa unei înţelegeri între Romgaz şi Exxon.

 
 
Vrem să finalizăm în acest an Centrala de la Iernut, iar dacă acest lucru nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat licitaţia în 2016 o vom finaliza fără aceştia, pentru că avem pregătit şi scenariul B, şi scenariul C, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul conferinţei "Aspen Dialogues: Noi oportunităţi de investiţii pentru sectorul energetic românesc".

"Este foarte bună tema: oportunităţi de investiţii în sectorul energetic. Totul pleacă de la mixul românesc, cărbune, gaz, nuclear şi regenerabil. Să ne uităm pe direcţiile europene, pe Green Deal, să ne focusăm pe anul 2030, pe anul 2050, pe neutralitate din punct de vedere al emisiilor de CO2 şi de aici cred că ştim unde suntem şi unde trebuie să ajungem. Vorbim de acest Green Deal şi de transformarea lui în oportunităţi de investiţii (...) avem la Romgaz în lucru centrala de la Iernut. Astăzi trebuie să finalizeze Romgaz, probabil săptămâna viitoare ne va anunţa, ultimele negocieri înaintea rezilierii, dacă nu se ajunge la un comun acord. Vrem să finalizăm anul acesta centrala de la Iernut, să nu pierdem cele 50 de milioane de euro din Planul Naţional de Investiţii. Şi vrem să o finalizăm. Dacă nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat în 2016 licitaţia, o vom finaliza fără aceştia, asta cu certitudine. Avem pregătit şi scenariul B şi scenariul C", a afirmat Popescu.


Potrivit ministrului de resort, România se bazează în continuare pe o pondere de 20% de energie produsă în bază de cărbune, ceea ce înseamnă că trebuie gândită tranziţia către regenerabil.

"Ne-am bătut la Bruxelles (...) pe taxonomie: pe gaz, pe nuclear. Nu am câştigat, nici nu am pierdut. Putem spune că s-a amânat un pic discuţia pe taxonomie, iar gazul şi nuclearul, împreună cu agricultura, vor fi discutate într-un act delegat ulterior. Practic, în continuare trebuie să menţinem bătălia astfel încât să putem să folosim în interiorul taxonomiei gazul natural, cu emisii de CO2, care, evident, să poată fi realizabile din punct de vedere al tehnologiei. O emisie de CO2 de 100 de grame per kilowatt nu cred că este posibilă în momentul de faţă. Nu cred că avem tehnologie, aşa cum era propunerea iniţială, pentru a putea fi implementată în România şi totuşi am reuşit la nivelul CE ca, în cadrul actului delegat care a fost aprobat ieri, să existe un chapeau în care să se facă referire la gaz şi la nuclear şi la o clauză de <>, în aşa fel încât acele tehnologii să intre în vigoare la o dată - 2027-2030 - când, probabil, tehnologiile vor evolua şi vor fi disponibile. Trecerea de la cărbune la regenerabil prin gaz este o necesitate pentru noi şi aici vorbim despre capacităţi de producţie a energiei electrice: transformarea din cărbune pe gaz", a menţionat oficialul.

În viziunea lui Popescu, în cazul Complexului Energetic Oltenia există un plan de restructurare şi de investiţii ce depăşeşte 1,2 miliarde de euro, însemnând gaz şi regenerabil, de 700 MW regenerabil, putere instalată.

"(...) am ajuns la o înţelegere cu sindicatele de acolo şi avem un plan stabilit, un Memorandum finalizat pe care îl aprob în Guvern săptămâna viitoare, cu pachet de protecţie socială, cu închidere treptată a tuturor celor 4 mine până în 2032. Un plan de protecţie socială ancorat şi discutat foarte bine cu sindicatele şi ancorat inclusiv în Planul de Tranziţie Justă al judeţului Hunedoara, pentru că avem Fondul de Tranziţie Justă care trebuie folosit pentru cele 6 regiuni, în principal pentru cele 3 judeţe care produc energie pe bază de cărbune: Gorj, Hunedoara şi Dolj. Banii de acolo trebuie folosiţi pentru această tranziţie şi pentru recalificarea forţei umane", a subliniat Virgil Popescu.

Ministrul de resort a amintit, totodată, de "investiţii puternice de miliarde de euro la nuclear, la Cernavodă" şi a făcut referire la acordul interguvernamental semnat în septembrie 2020, la Washington, cu Guvernul american. "Este în Parlament pentru ratificare. Sunt convins că în luna mai va fi aprobat de către Senat, după care intrăm practic în linie dreaptă. În paralel se lucrează la modulul financiar, la schema de finanţare a acestei investiţii majore de la Cernavodă şi eu cred că România, în 2030, va avea primul reactor nou construit, al treilea reactor construit, urmând să îl finalizăm şi pe cel de-al patrulea, practic să dublăm capacitatea de producţie de energie electrică din punct de vedere nuclear", a estimat oficialul.

De asemenea, Popescu a declarat că Marea Neagră este menţionată, în premieră, în documentele Comisiei Europene (CE), ca potenţial de producere a energiei electrice eoliene, iar la Ministerului Energiei există deja o Strategie pentru hidrogen.

"Lucrăm la un grup de lucru pentru a putea să ne apucăm de această strategie pentru hidrogen. Din păcate, România nu are o strategie pentru hidrogen, probabil este printre puţinele ţări din UE care nu are o strategie pentru hidrogen. Ne dorim să începem să finalizăm această strategie pentru hidrogen. Hidrogenul este un combustibil în vogă. Avem planurile-pilot de construcţie a unei centrale, de exemplu, la Halânga, (...) pe amplasamentul vechii termocentrale pe cărbune de la Halânga se va construi, e un progam pilot, o centrală de producere a energiei electrice pe gaz natural în amestec cu hidrogen de 150 de MW, un parc solar de 50 MW şi o producţie prin electroliză de hidrogen, iar hidrogenul produs cu cea regenerabilă va fi reintrodus în circuit şi ars în amestec cu gaz natural, în aşa fel încât să producem o energie mai curată pe bază de gaz natural. Este un proiect pilot pe care l-am prezentat la Bruxelles, care, eu zic că, a stârnit o reacţie foarte pozitivă, atât când am discutat cu dna Comisar Kadri Simson, cât şi în alte discuţii cu specialişti din DG Energy. Este un proiect care cred că merită să fie multiplicat", a afirmat demnitarul.

Pe subiectul Neptun Deep, ministrul Energiei s-a declarat optimist în privinţa unei înţelegeri între Romgaz şi Exxon.

"Trebuie să avem şi suficiente gaze naturale, iar aici vorbim despre zăcămintele din Marea Neagră. După cum ştiţi, am anunţat, şi eu, şi conducerea Romgaz, că s-a depus ofertă pentru cumpărarea companiei, practic Exxon România, care deţine 50% din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră. Eu sunt optimist că vom reuşi să ajungem la o înţelegere cu cei de la Exxon şi Romgaz va deveni proprietarul a jumătate din Neptun Deep. Asta înseamnă că vom avea gaze pentru absolut toate proiectele pe care dorim să le facem în România. Romgaz are în planul de investiţii o fabrică de metanol pentru că cea mai bună utilizare a gazului natural nu este încălzirea directă pentru populaţie, nu este nici măcar producţia energiei electrice, chiar dacă este o utilizare superioară, ci este petrochimia. Iar primul pas este producţia de metanol", a spus Popescu.

Acesta a adăugat că, în paralel, trebuie adusă în discuţie şi dezvoltarea reţelei de transport şi distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice.

"Dacă vorbim de energie electrică trebuie să închidem inelul Transelectrica şi cred că trebuie crescută capacitatea de interconectare pentru că în momentul în care vom pune mai multe capacităţi de producţie a energiei electrice în funcţiune în Vestul ţării, va trebui să şi evacuăm această energie electrică şi va trebui să şi avem cui să o vindem şi atunci este clar că va trebui crescută capacitatea de interconectare. Şi, de asemenea, trebuie întărită reţeaua Transelectrica şi a distribuţiei, pentru a putea prelua capacitatea suplimentară de regenerabile pe care dorim să o implementăm în România. Le-aş spune tuturor care doresc să facă investiţii în regenerabile să se uite şi înspre alte zone din România, să nu se uite numai înspre Dobrogea, pentru că acolo avem Unităţile 3 şi 4 care sunt vitale pentru securitatea energetică a României, vorbim de zona eoliană off-shore şi cred că ar trebui să ne mai uităm şi spre alte zone. Mai sunt şi alte zone în România bune pentru eolian, bune pentru solar: Sudul ţării, Sud-Vestul sunt bune şi pentru solar, există potenţial eolian şi în Nord, în Moldova, există potenţial şi în Sud-Vest, în Caraş. Cred că toţi ar trebui să se uite şi spre alte zone pentru a nu încărca şi supra-aglomera zona Dobrogei", a precizat ministrul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6047 / 8654
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...