ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cine suportă riscurile contractuale în contextul actual al stării de urgență decretate ca urmare a extinderii pandemiei (COVID-19)?

29 Martie 2020   |   Laura Toncescu, Partner, Head of KPMG Legal, Vlad Peligrad (Partner), Oana Caloian (Senior Manager) - Toncescu și Asociații – KPMG Legal

Inițierea unui litigiu în această perioadă – având în vedere și suspendarea ședințelor instanțelor și protestul magistraților – va fi mai costisitoare și va oferi părților o rezolvare într-un termen foarte lung care va afecta ambele părți, o rezolvare care s-ar putea dovedi a fi inutilă la momentul la care instanța se va pronunța asupra cazului.

Laura Toncescu, Partner, Head of KPMG Legal, Vlad Peligrad (Partner), Oana Caloian (Senior Manager) - Toncescu si Asociatii - KPMG Legal

 
 
Organizația Mondială a Sănătății a declarat miercuri, 11 martie 2020 că situația generată de răspândirea virusului coronavirus (COVID-19) poate fi caracterizată ca fiind pandemie. Mai mult decât atât, începând de luni, 16 martie 2020 în România a fost decretată stare de urgență.

În acest context, atât la nivel național, cât și la nivel internațional rezultatul direct al efectelor pandemiei COVID-19 a fost și este de așteptat ca va fi în continuare afectarea negativă a mediului de afaceri si a climatului economic.

Ca atare, având în vedere că desfășurarea normală a contractelor, atât pe plan național, cât și pe plan internațional este îngreunată sau chiar întreruptă, deși au fost luate măsuri cu privire la prevenirea și combaterea răspândirii acestui virus, consecințele economice ale blocajelor contractuale apărute sau care pot să apară între partenerii de afaceri nu pot fi neglijate.


Astfel că nu sunt puține cazurile în care diferiți parteneri contractuali invocă efectele pandemiei (COVID-19) și așteaptă să le fie restituite prestațiile sau, pur și simplu, nu execută contractul.

Care sunt condițiile în care un partener contractual se poate exonera de răspundere? Ca regulă generală, fiecare partener contractual trebuie să execute contractul, fie să facă dovada unei împrejurări neimputabile care a împiedicat executarea.

Așadar, dacă se află în ipoteza în care executarea propriilor obligații contractuale va fi întârziată sau poate deveni imposibilă, o societate trebuie să acorde o atenție sporită prevederilor contractuale, în special celor care reglementează termenele și condițiile de executare și/sau imposibilitatea de executare, renegocierea clauzelor contractuale, precum și a celor privind riscul contractului, atragerea răspunderii și suspendarea executării obligațiilor, forța majoră, sau după caz, încetarea contractelor.

1    Riscul contractului

1.1.    În ceea ce privește contractele translative de proprietate, problema transferului riscurilor contractuale este reglementată de art. 1274 Cod civil, care prevede că în ipoteza în care părțile nu au stabilit contrariul, riscul rămâne în sarcina  debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată. Dacă creditorul obligației de predare a fost pus în întârziere, riscul se transferă în sarcina sa de la data punerii în întârziere.1 Altfel spus, daca nu s-a prevăzut altfel, chiar dacă s-a transferat proprietatea asupra bunului, dacă bunul nu a fost predat, cel care urmează a-l preda răspunde în continuare pentru bun (de exemplu,  A îi vinde o mașină lui B, însă după ce părțile au încheiat contractul (iar prețul nu a fost încă plătit) mașina nu a fost imediat predată de către vânzătorul A. În cele două zile în care aceasta a rămas în detenția vânzătorului, mașina a fost distrusă în timpul unei furtuni, de un copac care a căzut pe aceasta. În această situație vânzătorul A răspunde în continuare pentru bun, chiar dacă proprietatea a fost deja transmisă către cumpărător, A rămânând obligat să predea o mașină cu aceleași caracteristici, sau, dacă va fi în imposibilitatea de a mai preda o mașină cu aceleași caracteristici întrucât aceasta era un unicat, Cumpărătorul va fi și el absolvit de obligația de a mai plăti prețul, vânzătorul A rămânând răspunzător și pentru prejudiciul adus cumpărătorului pentru imposibilitatea livrării bunului contractat (A nu va fi răspunzător pentru acest prejudiciu dacă imposibilitatea predării s-a datorat unui caz de forță majoră sau caz fortuit – pentru detalii a se vedea mai jos)).

1.2.    Cu privire la contractele care nu sunt translative de proprietate, se impune a fi făcută distincția dintre imposibilitatea relativă (parțială) și cea absolută (totală și definitivă) de executare.

1.2.1.    În cazul în care imposibilitatea este temporară și/sau parțială, se impune a se observa dacă neexecutarea are caracter rezolutoriu (adică are un caracter însemnat sau este de mică însemnătate și cu un caracter repetat) în scopul determinării remediilor contractuale.

1.2.2.    În situația în care imposibilitatea de executare este absolută și privește o obligație contractuală importantă, sub aspectul (i) forței majore sau sub aspectul (ii) cazului fortuit, art. 1557 Cod civil prevede soluția desființării contractului de plin drept. Efectul incidenței cazului fortuit este același ca al forței majore, respectiv înlăturarea răspunderii civile. Cu toate acestea, potrivit art. 1351 Cod civil forța majoră și cazul fortuit nu exonerează debitorul de răspundere în orice situație, iar proba acestora se impune a fi făcută de debitorul obligației imposibil de executat. De la regula cu privire la sarcina probei, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare (publicată în Monitorul Oficial nr. 230/21.03.2020) instituie o excepție în art. X (3): „se prezumă a constitui caz de forță majoră în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă.”[subl. noastră]. În acest caz, al obligației imposibil de executat, nu mai trebuie făcută proba existenței forței majore – ea prezumându-se în condițiile de mai sus, iar creditorul obligației imposibil de executat va trebui să răstoarne prezumția dovedind că în situația respectivă condițiile forței majore nu sunt îndeplinite, deși s-a obținut certificatul de situație de urgență.

2    Forța majoră


Forța majoră – este o cauză care înlătură răspunderea contractuală, definită de art. 1351 alin. (2) Cod civil ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Așadar, forța majoră reprezintă un fenomen natural exterior, cu caracter extraordinar, imprevizibil și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără culpă o persoană să acționeze așa cum ar fi dorit, pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. Caracteristicile evenimentelor de forță majoră trebuie să fie: externe autorului prejudiciului, imprevizibile, absolut invincibile și inevitabile.

Pentru a fi considerat caz de forță majoră evenimentul trebuie să împiedice pe oricine (pentru oricine trebuie sa fie invincibil si inevitabil) în condițiile și situația creată de contractul dintre părți. Astfel standardul de apreciere este unul extrem – nimeni în situația respectivă nu ar fi putut executa contractul în condițiile respective. De aceea cazurile de forță majoră rămân a fi numai acele situații extreme, grave, absolut imposibil de evitat sau înlăturat.

Efectul incidenței unui caz de forță majoră este înlăturarea în totalitate a răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea obligațiilor din cauza unui eveniment de forță majoră.

2.1    Certificatul de forță majoră

Sub aspect probatoriu, pe plan internațional, se observă o tendință a societăților care se află în imposibilitatea de a-și executa obligațiile contractuale, să solicite și să obțină avize/certificate de forță majoră care să ateste această imposibilitate. În China, potrivit Financial Times, numai în prima jumătate a lunii februarie au fost eliberate 3.325 de astfel de certificate2.

În România, potrivit Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, camerele de comerț și industrie județene și Camera de Comerț și Industrie a României avizează existența acestor cazuri și influența lor asupra obligațiilor contractuale. Eliberarea avizului de forță majoră se face în baza unei solicitări scrise, semnată de reprezentantul legal, prin care trebuie prezentată situația faptică și argumentele care conduc la încadrarea cazului indicat în caracteristicile forței majore.

Aceste certificate de forță majoră se pot elibera numai dacă există clauza de forță majoră în contract. Dacă nu există nicio clauză de forță majoră, camerele de comerț nu eliberează certificate de forță majoră.

La cerere, Camera de Comerț şi Industrie a României avizează existența cazurilor de forță majoră, contra unui cost de 500 euro fără TVA3. Solicitarea va cuprinde: (i) prezentarea faptică și detaliată a evenimentului, (ii) prezentarea consecințelor în relația cu partenerul contractual și, nu în ultimul rând, (iii) argumentele juridice potrivit cărora evenimentul invocat reprezintă forță majoră.

De asemenea, dosarul ca cuprinde cel puțin: (i) o copie certificată a contractului afectat din evenimentul de forță majoră, cuprinzând clauza de forță majoră; (ii) atestări de la organele, autoritățile și instituțiile abilitate, de la caz la caz (altele decât Camera de Comerț și Industrie a României), privind existența și efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii și încetării evenimentului (de exemplu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Primării, Administrație Națională de Meteorologie, etc, - în funcție de forța majoră reclamată); (iii) notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariția evenimentului invocat și efectele sale asupra derulării operațiunilor contractuale.

Oricum, certificatul/avizul de forță majoră nu are caracter obligatoriu, nu reprezintă dovada absolută, indubitabilă a existenței forței majore, dar poate reprezenta o dovada a evenimentului. În practică, instanțele nu sunt ținute de concluziile sau constatările avizului/certificatului de forță majoră, instanța fiind cea care va determina în final dacă a existat un eveniment de forță majoră și care sunt efectele acestuia (putând chiar constata că nu există forță majoră chiar și în cazul în care s-a emis un certificat de forță majoră conform legii).

Forța majoră se poate dovedi cu orice mijloc de probă. Certificatul de forță majoră este un mijloc de probă care poate fi folosit în acest scop, însă el nu elimină celelalte mijloace de probă.

Astfel, certificatul de forță majoră este obligatoriu de obținut numai în cazul în care se prevede expres în contract necesitatea acestuia. De exemplu, dacă în contract se prevede o clauză de forță majoră care impune notificarea co-contractantului într-un anumit interval de timp de la apariția cazului de forță majoră, cu mențiunea că notificarea trebuie să aibă atașată și dovada existenței acestui eveniment, dovadă ce constă în certificatul de forța majoră, lipsa certificatului va face ca notificarea de forță majoră să nu producă efectele scontate pentru ca ar fi incompletă. În toate celelalte cazuri în care nu se prevede în contract obligația obținerii certificatului de forță majoră (de ex.: avem clauză de forță majoră care nu prevede necesitatea obținerii certificatului sau nu avem nicio clauză de forță majoră), obținerea certificatului de forță majoră nu este obligatorie. Așa cum am mai spus, certificatul de forță majoră este doar un mijloc de probă, părțile putând folosi orice mijloc de probă pentru a dovedi forța majoră. Astfel că, având în vedere și costul ridicat al obținerii unui certificat de forță majoră, părțile trebuie să evalueze dacă au suficiente probe pentru a dovedi forța majoră și fără certificatul de forță majoră.

Certificatul de forță majoră este diferit de certificatul de situație de urgență („CSU”). Pentru detalii privind CSU, a se vedea mai jos secțiunea Certificatul de situație de urgență. Astfel, dacă certificatul de forță majoră ar putea ajuta pentru a dovedi existență unei forțe majore (care poate duce la exonerarea de răspundere), CSU va avea doar efectele expres menționate de legislația emisă în perioada stării de urgență.

2.2    Certificatul de situație de urgență

Certificatul de situație de urgență (CSU) a fost introdus prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă  („Decretul 195/2020”) și apoi menționat și în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare („OUG 29/20202”) și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2  („OUG 30/2020”). CSU se obține gratuit de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Conform OUG 29/2020, CSU va folosi „pe durata stării de urgenţă, întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate” pentru a beneficia „de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare”. De aceleași facilități vor beneficia în aceleași condiții si notarii publici, avocați, executori judecătorești, cabinetele medicilor de familie, cabinetele stomatologice, federațiile sportive naționale și cluburile sportive etc. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 

Mai mult, penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către IMM care dețin CSU nu se datorează pe perioada stării de urgență.

De asemenea, CSU va mai folosi tot întreprinderilor mici şi mijlocii pentru a beneficia de prezumția de forță majoră menționată în art. X (3) al OUG 29/2020 (citat mai sus).

Conform OUG 30/2020, CSU va mai folosi, tot pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, angajatorilor care „întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate” pentru a beneficia de indemnizația „pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2”.

Astfel, „indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii [în această situație, n.n.] se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”.

Totodată, angajatorii care își reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajatilor lor, pot beneficia de plata indemnizației în baza unei declarații care atestă o reducere de 25% a încasarilor – nu au nevoie de CSU.

3    Cazul fortuit

Spre deosebite de forța majoră, cazul fortuit este:

•    circumstanțiat unor împrejurări obiective care privesc însăși natura internă a lucrului sau sfera de activitatea, control și influență a debitorului;
•    relativ imprevizibil (adică se raportează la persoana responsabilă a cărei conduită este evaluată potrivit diligenței și prudenței ordinare impuse de societate);
•    relativ invincibil și inevitabil (prin raportare la posibilitățile pe care, în mod normal, le avea la dispoziție persoana responsabilă pentru a elimina riscul producerii acestui eveniment). Spre deosebire de forța majoră, care împiedică pe oricine, cazul fortuit este circumstanțiat și analizat cu privire la persoana celui care trebuia să execute (de data aceasta nu oricine este împiedicat să execute în condițiile date, ci persoana respectivă – cu informațiile pe care le avea, cu pregătirea pe care o avea - a fost împiedicată fortuit să execute). Este posibil ca alte persoane să poată executa în condițiile respective.

În orice ipoteză, efectul incidenței cazului fortuit este același ca al forței majore, respectiv înlăturarea răspunderii civile.

Forța majoră și cazul fortuit nu pot fi invocate pentru contractele încheiate în perioada evenimentului sau atunci când el devenise previzibil întrucât condiția imprevizibilității nu mai este îndeplinită.

Forța majoră și cazul fortuit nu se pot invoca cu privire la obligația de a preda bunuri de gen (de ex. cereale, alimente, inclusiv bani). Bunurile de gen nu pier și pot fi înlocuite cu altele de același gen, întrucât ar trebui să se găsească în zone neafectate de evenimentul de forță majoră. Doar dacă bunurile respective au pierit definitiv și nu se pot găsi nicăieri, se poate vorbi eventual de o forță majoră. Deci, în asemenea situații debitorul obligației respective trebuie să găsească soluții de a furniza bunul respectiv din alte zone, de pe alte piețe. Faptul că obligația de a preda bunurile respective devine mult mai oneroasă nu justifică un caz de forță majoră și nici de caz fortuit, dar poate justifica impreviziune (a se vedea mai jos detalii despre impreviziune). Contractual, părțile își pot asuma riscul în caz de forță majoră si caz fortuit, renunțând la beneficiul de a invoca un asemenea eveniment pentru a fi exonerat de răspundere.

Dat fiind caracterul absolut invincibil, inevitabil şi absolut imprevizibil al forței majore, este încă discutabil dacă forța majoră poate face obiectul renunțării anticipate la beneficiul ei de către debitorul obligației devenite imposibil de executat.

Părțile pot agrea contractual clauze de forță majoră (sau de caz fortuit) care pot cuprinde:

o    detalierea cazurilor de forță majoră prin listarea evenimentelor pe care părțile le consideră a fi forță majoră. Listarea acestor evenimente poate fi limitativă (caz în care clauza este favorabilă creditorului obligației imposibil de executat întrucât dacă un eveniment nu este listat atunci debitorul și-a asumat riscul și nu va putea invoca forța majoră) sau exemplificativă (caz în care lista evenimentelor se va putea completa cu orice eveniment care îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau de contract); daca epidemia/pandemia nu sunt incluse în lista cazurile de forță majoră precizate în contract și enumerarea este limitativa, debitorul și-a asumat riscul de a livra și în cazul unei epidemii/pandemii și nu va fi exonerat de răspundere dacă nu își va putea executa obligația;
o    procesul de invocare a forței majore  - de exemplu, se detaliază procesul de notificare a apariției evenimentului: în ce termen trebuie emisă notificarea apariției evenimentului, ce fel de informații va cuprinde notificarea, ce fel de documente trebuie atașate (de ex. originalul certificatului de forță majoră emis de camerele de comerț și industrie), etc.
o    asumarea riscului: asumarea riscului de forță majoră de una din părți sau de ambele înseamnă practic eliminarea posibilității de a se mai invoca forța majoră (de una din părți sau de ambele părți):
o    obligația de limitare a riscului: această obligație este a debitorului care dorește să invoce forța majoră în sensul că va trebui să ia toate măsurile necesare pentru a minimiza efectele forței majore asupra contractului (vorbim despre o obligație mai puternică/agravată decât simpla bună credință cu care ambele părți trebuie să acționeze chiar și în caz de forță majoră și să ia masurile rezonabile de protejare a drepturilor din contract).

În condițiile în care forța majoră sau cazul fortuit nu pot fi invocate ca pârghii legale pe a evita executarea unui contract în situații extreme când obligațiile părților nu sunt imposibil de executat dar devin mult mai oneroase, o atenție sporită trebuie acordată atât excepției de neexecutare, cât și impreviziunii.

4    Excepția de neexecutare

În condițiile în care unul dintre partenerii contractuali nu își execută obligațiile din cauza unui eveniment (care nu reprezintă forță majoră sau caz fortuit), celălalt partener contractual este îndreptățit să nu execute contractul, la rândul său.

Potrivit art.1556 Cod civil, „(1) Atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. (2) Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe”.

Astfel, cu respectarea principiului proporționalității și al bunei-credințe, celălalt partener contractual are dreptul de a refuza executarea propriei obligații, prin ridicarea excepției de neexecutare.

În consecință, dacă unul dintre partenerii contractuali afectați de pandemia COVID-19 nu își execută obligația asumată sau o execută parțial (inclusiv până la intervenirea forței majore sau a cazului fortuit, dacă asemenea cazuri sunt incidente), atunci cealaltă parte nu va fi ținută nici ea să își execute obligația, sau va fi ținută să își execute obligația asumată proporțional (dacă este vorba de prestații succesive).

5    Impreviziunea

Principiul impreviziunii se aplică, în general, în cazul contractelor cu executare succesivă sau afectate de un termen suspensiv. Astfel, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, se poate obține în instanța ajustarea contractului sau încetarea acestuia.

Simpla creștere a valorii prestației în raport cu contraprestația nu conduc automat la posibilitatea invocării impreviziunii. Astfel dacă executarea a devenit rezonabil mai oneroasă, partea respectivă este ținută/obligată să execute întrucât este vorba de riscul contractului (părțile își asumă în mod rezonabil că obligațiile lor pot deveni mai oneroase pe parcursul contractului) Executarea prestațiilor trebuie să fi devenit excesiv (nu doar rezonabil) de oneroasă ca urmare a unei împrejurări ulterioare semnării contractului care a afectat echilibrul dintre contraprestații (i.e. face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației).

Condițiile în care poate fi invocată impreviziunea sunt:

o    schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
o    schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea impreviziunii nu au fost şi nici nu puteau fi prevăzute de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
o    debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc (de ex. in cazul jocurilor de noroc, sau contractelor de tip futures unde părțile își asuma asemenea riscuri);
debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Remediile contractuale, în cazul întrunirii condițiilor impreviziunii, sunt adaptarea contractului sau încetarea acestuia, la care părțile pot ajunge prin negociere sau, în cazul lipsei unui acord, pot fi dispuse de instanță (care va stabili și momentul și condițiile încetării dacă echilibrul contractul nu se poate restabili prin adaptarea clauzelor contractului).

În practică părțile negociază și clauze de impreviziune (denumite și clauze de hardship) prin care părțile practic elimină (pentru ambele sau numai pentru una din părți) beneficiul impreviziunii. Cu alte cuvinte, prin acest tip de clauze părțile declară că își vor executa obligațiile chiar și în situația în care devin mai oneroase din motive care excedă voinței lor și care nu puteau fi prevăzute la data încheierii contractului și că impreviziunea nu va putea fi invocată în asemenea situații, renunșând la dreptul de a invoca impreviziunea.

RECOMANDĂRI

Având în vedere situația actuala determinata de extinderea pandemiei (COVID-19), recomandăm analiza atenta a fiecărui  contract in parte (cu o mare atenție acordată clauzelor de forță majoră, impreviziune/hardship, executarea obligațiilor (termene și condiții), modificarea contractelor și urmărirea ca soluție primordiala a salvării sale si in subsidiar soluții de exonerare de răspundere. 

În această perioadă credem că negocierea rezolvării situațiilor apărute ca urmare a pandemiei cu COVID-19 și a măsurilor luate de state pentru limitarea efectelor acesteia va aduce mai multe beneficii părților decât litigiile. Renegocierea clauzelor contractuale, încercarea de a re-echilibra prestațiile părților s-ar putea dovedi mai rapidă, mai eficientă, mai costisitoare și va salva contractul. Inițierea unui litigiu în această perioadă – având în vedere și suspendarea ședințelor instanțelor și protestul magistraților – va fi mai costisitoare și va oferi părților o rezolvare într-un termen foarte lung care va afecta ambele părți, o rezolvare care s-ar putea dovedi a fi inutilă la momentul la care instanța se va pronunța asupra cazului.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 27 / 12331
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Prescripția dreptului de a stabili în anul 2020 creanțe fiscale născute în anul 2014. Tranziția de la Vechiul Cod de Procedură Fiscală la Noul Cod de Procedură Fiscală. Impactul COVID-19 în materia prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale și în materia formularii contestației administrativ fiscale de către contribuabili în termenele de decădere prevăzute de lege
    CNAIR plătește avocaților onorarii în plaja 100-300 Euro pe oră în litigiile arbitrale. Ce firme de avocați lucrează pentru compania responsabilă de infrastructura rutieră
    Victorie importantă pentru cea mai mare societate de transport public din România, obținută de echipa de drept penal a Zamfirescu Racoți Vasile & Partners
    ”Sky is the limit”, sau norocul de a lucra într-o firmă de avocatură în care se oferă oportunități nelimitate | Mihail Boian, numit recent Partener D&B David și Baias: Încerc să ghidez și să provoc colegii spre o gândire originală și ”out of the box”, spre soluții deschise și îndrăznețe
    Avocatul gulerelor albe | Povestea de carieră a unui avocat de drept penal. Mihai Mareș: Avocatura este o profesie meritorie, în care nu contează vârsta sau anii de experienţă
    Wolf Theiss lansează o pagină dedicată COVID-19
    Țuca Zbârcea & Asociații lansează seria de podcasturi „Dreptul în vremea coronei”, în răspuns la provocările crizei actuale
    Grupul de lucru Voicu Filipescu dedicat contextului Covid-19: Asistență telefonică de urgență
    Viața merge înainte | Cei mai buni profesioniști în domeniul mărcilor industriale, evidențiați în clasamentul IP Stars 2020. NNDKP și ZRVP, lideri pe segmentele analizate, poziții fruntașe pentru Mușat & Asociații și TZA
    “Avocați de gardă: diagnostic Coronavirus” este hotline-ul juridic gratuit pentru cetățenii români | Tu intrebi, avocații ZRVP raspund cu informații juridice utile în contextul pandemiei COVID-19
    Cum lucrează firmele de avocați în vremea coronavirusului | VASS Lawyers continuă să ofere consultanță juridică folosind mijloacele de comunicare la distanță. Iulia Vass: Avem toate echipamentele și tool-urile necesare pentru a lucra ‘remote’
    Cum lucrează firmele de avocați în vremea coronavirusului | Avocații RTPR au adoptat un program flexibil și lucrează ‘remote’. Apel la soluții tehnice performante, călătorii anulate. Activitatea continuă, clienții nu au de suferit
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...