ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: România va depune la Bruxelles un PNRR cu toată suma - 29,2 miliarde de euro

13 Mai 2021   |   Agerpres

El a precizat că, la finalul şedinţei de Guvern, au fost purtate discuţii despre vizita la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, astfel încât să rezulte "cel mai bun" plan, care să fie prezentat Comisiei Europene pentru aprobare.

 
 
România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu, subliniind că doreşte ca PNRR să fie aprobat din momentul în care va ajunge la Bruxelles.
 
El a precizat că, la finalul şedinţei de Guvern, au fost purtate discuţii despre vizita la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, astfel încât să rezulte "cel mai bun" plan, care să fie prezentat Comisiei Europene pentru aprobare.
 
"Despre ce s-a discutat la Bruxelles? În primul rând, am fost acolo ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun cu PNRR, vreau să fie un program care să fie aprobat din momentul în care este depus. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce priveşte reforma, obiectivele noastre în ceea ce priveşte economia şi modul în care PNRR va susţine în următoarea perioadă creşterea economică şi reformele", a explicat Cîţu după şedinţa Executivului.
 
Prim-ministrul a spus că a asigurat-o pe şefa Comisiei Europene că actualul Guvern de la Bucureşti va face reforme.
 
"De aceea, avem nevoie şi de un PNRR care să susţină partea de reforme. Câteva dintre obiective, unele dintre ele mai uşor de atins, creştere economică peste media UE, reducem deficitele bugetare şi aici am avut discuţii şi cu domnul vicepreşedinte Dombrovskis, pe care l-am asigurat că rămânem pe traiectoria din strategia fiscal-bugetară; reducerea deficitului, am primit susţinere din partea domnului vicepreşedinte şi vom vedea când va fi publicată analiza pe deficit excesiv. În acelaşi timp, important este ca această componentă PNRR să fi inclusă în strategia noastră şi să nu afecteze deficitul bugetar", a afirmat Cîţu.
 
Şeful Executivului a mai spus că o altă componentă importantă a PNRR este partea de împrumuturi, pe care România şi-o va asuma.
 
"Alt element important pe care l-am discutat - are o componentă de împrumuturi acest PNRR, o componentă importantă de împrumuturi, componentă pe care foarte multe ţări nu şi-au asumat-o în întregime, şi-au asumat doar părţi din ea. Şi rolul meu a fost acela de a convinge partenerii europeni că avem capacitatea să folosim toţi banii, toţi cei 29,2 miliarde (...) şi că putem să folosim aceşti bani fără să punem în pericol sustenabilitatea sau stabilitatea fiscală a României. Deci, rămânem pe aceeaşi traiectorie fiscală, cu acest prag de 29,2 miliarde. Răspunsul este clar, ferm: România va depune un PNRR cu toată suma, 29,2 miliarde de euro la Bruxelles ", a completat Florin Cîţu.
 
El a menţionat şi câteva dintre reformele asumate de Guvern.
 
"Câteva dintre reformele la care ne-am angajat prin programul de guvernare, prin strategia fiscal-bugetară, prin programul de convergenţă şi prin PNRR: una o ştiţi foarte bine - reforma pensiilor, care va fi adoptată în perioada următoare şi care are rolul de a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii în România. Este reforma fiscală despre care am tot vorbit, care să asigure creşterea veniturilor bugetare, şi să facem o optimizare a cheltuielilor bugetului în anii următori. Aici am spus din nou obiectivul meu clar de a nu introduce şi a nu creşte taxe. (...) Obiectivul este acela de a avea o legătură directă între performanţă şi venit şi să eliminăm partea subiectivă, reforma administraţiei publice (...), dezvoltarea sau implementarea Băncii Naţionale de Dezvoltare şi, bineînţeles, reforme în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon, trecerea la energie verde şi aşa mai departe. Toate acestea au fost prezentate şi au fost primite bine, pentru că pentru prima oară România prezintă un plan credibil, un plan care poate să fie aplicat", a declarat Cîţu.
 
Premierul a subliniat că principala provocare pentru miniştri în următoarele două săptămâni este aceea de a veni cu proiecte tehnice detaliate, care să fie "avizate pozitiv" de Comisia Europeană.
 
"În acest moment discuţiile au fost pe reforme, suma mare, 29,2 miliarde, şi cum împărţim împrumuturile în perioada 2022-2026 şi pe priorităţile pe care le avem în România - infrastructură, gaze, spitale şi aşa mai departe. După aceea, miniştrii, în următoarele 2 săptămâni, trebuie să vină cu susţinerea tehnică a proiectelor", a mai declarat Cîţu. 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5924 / 8667
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...