ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Daraban: Vrem să menţinem excedentul balanţei comerciale cu Marea Britanie cel puţin la nivelul din ultimii 2-3 ani

15 Decembrie 2020   |   Agerpres

Preşedintele CCIR a adăugat că, la 31 octombrie 2020, erau înregistrate 6.084 de societăţi cu capital britanic, societăţi care au capital subscris de 1,04 miliarde de euro.

 
 
România doreşte menţinerea unui excedent al balanţei comerciale cu Marea Britanie cel puţin la nivelul înregistrat în ultimii 2-3 ani, a afirmat marţi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, menţionând că, în acest sens, este nevoie de mai multă informaţie în rândul operatorilor economici.
 
"Am fost de la început entitatea cooptată în comitetul interministerial de coordonare şi de pregătire al Brexitului. Mai mult de atât, noi am creat şi o platformă online pin care încercăm să răspundem la toate întrebările mediului de afaceri, ale operatorilor economici şi ne preocupă în mod special această temă, mai ales în contextul în care Marea Britanie este una dintre puţinele ţări G20 cu care noi avem un excedent al balanţei comerciale şi aş putea să spun că nu este chiar nesemnificativ. Vorbim de 926,4 milioane de euro la 2019", a menţionat Mihai Daraban, la un seminar online, având ca temă principală noile reglementări privind regimul vamal, transportul de mărfuri şi efectele asupra activităţilor de import/export.
 
Preşedintele CCIR a adăugat că, la 31 octombrie 2020, erau înregistrate 6.084 de societăţi cu capital britanic, societăţi care au capital subscris de 1,04 miliarde de euro.
 
"Marea Britanie are şi 2,085 miliarde de euro investiţii directe. Subiectul Brexit trebuie să fie pe agenda noastră şi am depus, împreună cu toată echipa de la Camera de Comerţ, un efort substanţial pentru diseminarea oricărei informaţii legate de Brexit către operatorii economici. Vrem să menţinem nivelul de excedent al balanţei măcar la nivelele înregistrate în ultimii 2-3 ani şi pentru acest lucru nu trebuie decât să existe mai multă informaţie în rândul operatorilor economici", a mai spus Mihai Daraban.
 
Guvernul României, prin autorităţile abilitate, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a organizat un seminar online, având ca temă principală noile reglementări privind regimul vamal, transportul de mărfuri şi efectele asupra activităţilor de import/export.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8765 / 10397
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...