ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Jianu (Consiliul IMM-urilor): Să sune ministrul Finanţelor la UiPath, îi dau ei soluţii pentru digitalizarea instituţiilor statului

16 Decembrie 2019   |   AGERPRES

Preşedintele CNIPMMR a estimat că digitalizarea ar trebui considerată proiect de siguranţă naţională, în contextul în care în prezent România poate ajunge în lumea a patra la nivel mondial în acest domeniu.

 
 
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a precizat luni că i-a recomandat ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, să contacteze instituţional compania UiPath, lider mondial în domeniul automatizării robotice, pentru a contracta variante de soluţii pentru digitalizarea instituţiilor publice româneşti.

"Am avut o întâlnire vineri cu ministrul de Finanţe şi i-am expus încă o dată această importanţă a digitalizării. I-am zis că noi avem un unicorn (companie evaluată la peste 1 miliard de dolari, n.r.) din România, UiPath, care lucrează cu 150 de agenţii guvernamentale din toată lumea şi cu niciuna din România. Vă daţi seama că ei pot veni cu o soluţie, e făcută pachet, pe care cele 150 de agenţii guvernamentale din toată lumea cu siguranţă au implementat-o undeva în lumea asta, şi poate să vină cu o soluţie-pachet, e o companie românească, puneţi mâna pe telefon, ca ministru de Finanţe, sunaţi-l pe preşedinte, că e român (Daniel Dines, n.r.), aveţi o întâlnire şi vedeţi ce anume se întâmplă", a declarat Florin Jianu.


Preşedintele CNIPMMR a estimat că digitalizarea ar trebui considerată proiect de siguranţă naţională, în contextul în care în prezent România poate ajunge în lumea a patra la nivel mondial în acest domeniu.

"Digitalizarea, în opinia noastră, ar trebui trecută la proiecte de siguranţă naţională, să le ducem în sfera siguranţei naţionale. Nu ne dăm seama cum de fapt România poate să piardă o bătălie globală dacă nu începe foarte, foarte rapid să se alinieze. N-o să mai vorbim curând de lumea a doua, ci de lumea a treia, a patra, pentru că acest proces al digitalizării e preluat şi dus foarte rapid de ţări într-un mod extrem de avansat, şi dacă noi nu îl stabilim ca proiect de siguranţă naţională, dus în CSAT şi discutat - noi întotdeauna ne gândim că în CSAT sunt numai chestiuni legate de Armată, n-au neapărat legătură cu economia, ba nu: economia e siguranţa naţională numărul 1 în acest moment", a apreciat Florin Jianu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10488 / 10741
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...