ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Kelemen: Dacă ar depinde de mine, Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu ar mai exista

17 Septembrie 2021   |   Agerpres

"Problema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie - dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista. Cu toţii suntem de acord că această secţie trebuie să îşi înceteze activitatea, însă trebuie să găsim, de asemenea, o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa. Ar trebui să existe o garanţie ca să nu ne întoarcem în iadul acela în care s-au deschis 3.000 de dosare ca să pună presiune asupra procurorilor şi judecătorilor, iar două treimi erau împotriva lor. Întrebarea se pune, care este soluţia instituţională ca judecătorii şi procurorii să fie independenţi, iar oamenii să fie convinşi de independenţa justiţiei?", a declarat Kelemen Hunor, în timpul prezentării raportului preşedintelui Uniunii.

 
 
Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat, vineri, în cadrul celui de-al 15-lea Congres al formaţiunii, care se desfăşoară la Sângeorgiu de Mureş, că dacă ar depinde de el, Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu ar mai exista, însă trebuie găsită o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa.
 
"Problema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie - dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista. Cu toţii suntem de acord că această secţie trebuie să îşi înceteze activitatea, însă trebuie să găsim, de asemenea, o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa. Ar trebui să existe o garanţie ca să nu ne întoarcem în iadul acela în care s-au deschis 3.000 de dosare ca să pună presiune asupra procurorilor şi judecătorilor, iar două treimi erau împotriva lor. Întrebarea se pune, care este soluţia instituţională ca judecătorii şi procurorii să fie independenţi, iar oamenii să fie convinşi de independenţa justiţiei?", a declarat Kelemen Hunor, în timpul prezentării raportului preşedintelui Uniunii.
 
Kelemen Hunor a mai spus că UDMR are o recomandare cu privire la acest subiect, însă este flexibilă la orice fel de soluţie mai bună.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4960 / 8667
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...