ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor: Sper la o păstrare a ratingului; aş fi surprins să nu fie apreciată performanţa din primul trimestru

05 Iunie 2020   |   AGERPRES

Cât priveşte o eventuală reducere a ratingului de ţară, ministru Finanţelor a declarat că o asemenea decizie ar avea consecinţe pe termen lung.

 
 
Agenţiile de rating nu au cum să ignore succesul României cu emisiunea de obligaţiuni pe pieţele internaţionale şi faptul că a fost păstrată creştere economică în primul trimestru, a declarat, într-un interviu pentru AGERPRES, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Faptul că am avut creştere economică în primul trimestru a resetat toate modele macroeconomice. Erau acele scenarii apocaliptice la începutul anului, dar nu mai pot să existe acum pentru că orice scenariu are la bază un model econometric şi acel model econometric trebuie reanalizat cu această informaţie. Deci situaţia e îmbunătăţită natural prin faptul că am avut o etapă. De aceea, am ţinut foarte mult şi în discuţiile cu colegii mei şi în măsurile pe care le-am luat să fie măsuri care să ajute economia reală. Şi am lăsat foarte mulţi bani în economie în martie şi aprilie şi mai. Măsurile pe care le-am luat de exemplu pe fiscalitate, nu vorbesc despre altceva, înseamnă un ajutor implicit companiilor cu amânarea taxelor sau scutiri de taxe, bonificaţii, de 15 miliarde de lei doar pentru martie şi aprilie. Deci vă daţi seama că această infuzie de capital, bani care au rămas în companii şi acestea ştiu foarte bine ce să facă cu ei, e clar că au ajutat economia şi s-a văzut. De aceea spun că eu sunt un optimist moderat. Cred că agenţiile de rating vor lua în calcul exact ce am făcut în aceste luni şi nu pot să ignore, nu au cum să ignore succesul emisiunii de obligaţiuni şi nu au cum să ignore că am păstrat creştere economică în primul trimestru. Sper la o păstrare a ratingului. Aş fi surprins să nu fie apreciată performanţa din primul trimestru", a afirmat Florin Cîţu.


Cât priveşte o eventuală reducere a ratingului de ţară, ministru Finanţelor a declarat că o asemenea decizie ar avea consecinţe pe termen lung.

"Nici nu vreau să mă gândesc. O reducere a ratingului mai ales că astăzi suntem în continuare la un rating recomandat pentru investiţii. O reducere a ratingului ar crea probleme nu pe termen scurt, pentru că pe termen scurt putem să administrăm situaţia şi avem resursele, dar pe termen lung pentru România. Şi aşa România a fost ocolită de investitori în ultimii ani din cauza guvernelor socialiste care au alungat tot şi au avut şi declaraţii dar şi măsuri clare de a alunga investitorii din România. Nu avem nevoie de aşa ceva. Acest guvern a arătat clar că a creat un mediu economic prietenos pentru investitorii atât locali cât şi internaţionali şi nu am vrea să schimbăm această imagine. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna acest lucru, dar vom vedea", a mai spus Florin Cîţu.

În luna decembrie a anului trecut, agenţia internaţională de rating Standard & Poor's (S&P) a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, din cauza creşterii deficitului, şi a confirmat calificativul "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.

"Abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului guvern au forţat actuala conducere a României să revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 şi 2020, pe fondul încetinirii economiei. Planificatele majorări de pensii şi salarii vor contribui la adâncirea deficitului de cont curent deja substanţial inclusiv în 2020", a precizat agenţia la sfârşitul anului trecut.

În luna mai a acestui an, Standard & Poor's a avertizat că Guvernele din întreaga lume se vor confrunta probabil cu mai multe revizuiri în scădere ale ratingurilor, deoarece costul economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19) continuă să facă ravagii, potrivit Reuters.

De la începutul lunii martie, S&P a revizuit ratingurile a 90 de ţări, peste două treimi din cele pe care le evaluează, şi fie a retrogradat, fie a înrăutăţit perspectiva în aproape jumătate din cazuri.

România beneficiază de un rating favorabil investiţiilor din partea S&P din luna mai a anului 2014 când agenţia a îmbunătăţit calificativul atribuit ţării, la 'BBB minus' de la 'BB plus', pe fondul creşterii economice şi al menţinerii disciplinei fiscale din partea Guvernului.

'BBB minus' este primul rating din categoria investment grade, recomandat pentru investiţii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8146 / 8889
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...