ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Predoiu: Vom monitoriza modul în care se aplică legea privind privind eliminarea dosarului cu şină

05 Iulie 2023   |   Agerpres

El a susţinut că s-au luat măsuri "revoluţionare" în administraţia românească precum interdicţia de a solicita cetăţeanului avize emise de alte autorităţi, obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţia cetăţeanului acte oficiale în format electronic dacă acesta îşi manifestă voinţa în acest sens, interdicţia de a solicita copii, duplicate în format metric materializat pe hârtie.

 
 
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că va transmite prefecţilor o circulară pentru a lua măsurile necesare punerii în aplicare a Legii 9/2023 referitoare la eliminarea dosarului cu şină, iar MAI va monitoriza modul în care acest act normativ se va aplica.

"Legea nr. 9/2023 (...) prevede un număr de măsuri concrete şi obligaţii clar definite pentru instituţiile statului cu scopul de a se apropia de cetăţean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face paşi spre digitalizarea serviciului public administrativ. (...) Legea a intrat în vigoare pe 4 iulie. Instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în acest sens şi pot să vă anunţ că, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi transmite o scrisoare circulară către toţi prefecţii pentru a lua măsurile, în limitele competenţelor legale, de a invita şi de a observa modul în care instituţiile publice, autorităţile statului aplică această lege. Ea conţine drepturi clar definite pentru cetăţean şi nu este în logica MAI ca aceste drepturi să fie ignorate. Vom monitoriza, supraveghea modul în care se aplică această lege şi tema va fi, dacă este necesar, adusă în atenţia Guvernului", a informat Predoiu, într-o conferinţă de presă.


El a susţinut că s-au luat măsuri "revoluţionare" în administraţia românească precum interdicţia de a solicita cetăţeanului avize emise de alte autorităţi, obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţia cetăţeanului acte oficiale în format electronic dacă acesta îşi manifestă voinţa în acest sens, interdicţia de a solicita copii, duplicate în format metric materializat pe hârtie.

"Vom continua pe această line până când aceste proceduri vor deveni un exerciţiu mult mai facil pentru cetăţean şi vom alinia standardele de debirocratizare şi digitalizare în administraţia românească la tot ceea ce se întâmplă la nivel de vârf în democraţiile dezvoltate", a adăugat ministrul, spunând că legea este o măsură 100% liberală.

Deputatul George Tuţă a punctat că Legea 9/2023 are două componente fundamentale - interzicerea copiilor şi eliminarea dosarului cu şină. El a arătat că vor exista alternative electronice care vor permite cetăţeanului să transmită pe adresa de email a instituţiei toate documentele solicitate.

"Aşadar, România în original şi România fără dosare au menirea de a genera o schimbare profundă la nivelul administraţiei, au menirea de a elimina rolul de poştaş pe care cetăţeanul îl făcea între instituţiile statului. Sunt convins că acest lucru va avea un efect al bulgărelui de zăpadă odată ce numărul cetăţenilor implicaţi va creşte. Cetăţenii implicaţi sunt extrem de necesari şi utili în aplicarea oricărei legi din România, însă când vine vorba de relaţia între cetăţean şi stat cu atât mai mult este nevoie de implicarea acestora. Administraţia trebuie să înţeleagă că în centrul preocupării este cetăţeanul şi nicidecum instituţia. Această birocraţie trebuie eliminată categoric din preocupările administraţiei, dar acest lucru este posibil doar dacă eliminăm birocraţia din starea mentală a tuturor funcţionarilor publici", a subliniat deputatul liberal.

El a prezentat site-ul Româniafărădosar.ro creat împreună cu ceilalţi iniţiatori ai legii, evidenţiind că acesta prezintă legea şi cetăţenii pot sesiza instituţia prefectului în cazul în care instituţiile publice le solicită copii sau dosarul cu şină. De asemenea, există un număr de WhatsApp unde cei din administraţia publică pot solicita lămuriri.

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, fost ministru al Digitalizării, a precizat că site-ul îi ajută pe români să-şi ceară drepturile prevăzute de lege.

"Această lege nu va funcţiona decât dacă fiecare român îşi va cere drepturile, (...) pentru că ea nu are sancţiuni pecuniare pentru cei care o încalcă, dar legea este lege. Româniafărădosar.ro ajută cetăţenii să-şi ceară acest drept. Funcţionarii care încalcă legea comit un abuz, ei pot fi cercetaţi disciplinar şi trebuie să fie de cercetaţi disciplinar, iar abuzul săvârşit cu intenţie se pedepseşte şi într-un alt registru la care sper să nu ajungă nimeni - registrul faptelor penale. Deci nu este o lege care nu se poate implementa, nu este lege care nu se va implementa, ba se va implementa cu mare succes cu această condiţie ca fiecare român care este pus în situaţia de-ai fi încălcate drepturile şi le cere, sesizează instituţiile abilitate care au obligaţia să urmărească faptul că acel funcţionar este sancţionat", a explicat Burduja.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1238 / 8686
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...