Propuneri de modificare ale Codului de procedura fiscala referitoare la solutionarea litigiilor fiscale

În data de 26.07.2019 și în data de 14.08.2019,  Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică două proiecte de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, în cadrul primul proiect de ordonanță se propune transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului din 10 Octombrie 2017 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeana  (în continuare „Directiva 1852” sau „Directiva”), iar prin intermediul celui de-al doilea proiect de ordonanță se aduc modificări substanțiale regulilor de procedură fiscală.

În ceea ce privește primul proiect de ordonanță, respectiv transpunerea Directivei 1852, trebuie precizat că România avea obligația de a asigura transpunerea acestor prevederi, încă de la data de 30 iunie 2019.

În mod firesc, identic cu obiectivul Directivei, primul Proiectul de Ordonanță urmărește asigurarea unui cadru legal pentru contribuabil în scopul eliminării interpretării sau aplicării diferite ale dispozițiilor acordurilor și convențiilor fiscale bilaterale, care prevăd eliminarea dublei impuneri. În acest sens, prin transpunerea prevederilor Directivei în legislația internă, se stabilește un mecanism de soluționare a litigiilor între Statele Membre, în situația în care apar interpretări și aplicări diferite cu privire la veniturile și, după caz, capitalurile societăților contribuabile.

Referitor la dispozițiile Directivei 1852 ce vor fi transpuse și în legislația română, acestea prevăd un mecanism complex de soluționare a litigiilor fiscale în situația în care un contribuabil se află în fața unei duble impuneri.

Pe scurt, în baza acestor noi prevederi, un contribuabil aflat în situația unei duble impuneri, poate sesiza atât autoritățile române cât și autoritățile din Statul Membru implicat, pentru a lămuri chestiunea litigioasă creată. Din momentul sesizării, se declanșează o procedură de “negociere” între reprezentanții autorităților române și reprezentanții Statului Membru implicat.

Trebuie spus că declanșarea acestei proceduri nu împiedică contribuabilul să utilizeze căile de atac împotriva deciziilor de impunere, respectiv contestația administrativă și ulterior acțiunea în fața instanței de judecată.

În ceea ce privește al doilea proiect de ordonanță, respectiv modificarea regulilor de procedură fiscală, acesta cuprinde un număr consistent de propuneri de modificare (nu mai puțin de 95 de articole de lege), prin introducerea de noi articole și prin modificarea celor prezente.

Pe lângă propunerile de modificare ce țin mai mult de partea tehnică a procedurii fiscale și de conformarea la noile reguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal, autoritățile române doresc și o reașezare administrativă a sistemului fiscal. 

Astfel, definiția noțiunii de “organ fiscal central”, se modifică, iar pe lângă A.N.A.F, ca organ fiscal central, este introdus și Ministerul Finanțelor Publice. În plus, Proiectul de Ordonanță prevede că începând cu 1 ianuarie 2020, Ministerul Finanțelor Publice preia de la A.N.A.F, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, activitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrative fiscale emise de organul central fiscal, posturile și personalul aferent acesteia.

Mai trebuie spus că în viziunea autorităților române, modificările propuse prin Proiectul de Ordonanță sunt favorabile mediului de afaceri deoarece au ca obiect îmbunătățirea echilibrului în relația dintre organele fiscale și contribuabili, simplificarea procedurilor de administrare a creanțelor fiscale o mai bună claritate a textului de lege, eliminând interpretările neunitare fie din partea organelor fiscale fie din partea contribuabililor.

Analizând propunerile de modificare, putem spune că acestea pot avea un impact pozitiv, întrucât acestea vin pe de o parte să transpună o parte a jurisprudenței create la nivelul instanțelor de judecată românești, iar pe de altă parte reprezintă un remediu în cadrul interpretării textelor de lege care nu ofereau suficientă claritate și care constituiau obiectul unor dispute între autorități și contribuabili.

În acest sens, observăm că autoritățile române propun introducerea posibilității reexaminării deciziei de soluționare a contestației împotriva unei decizii de impunere, în situații precum emiterea unei hotărâri pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept sau a unei decizii în recurs în interesul legii. De asemenea, reexaminarea deciziei de soluționare a contestației poate fi realizată în situația în care anterior sau ulterior emiterii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene emite un o decizie contrară interpretării autorității fiscale.

Propunerile de modificare vin să clarifice și aspecte referitoare la cauzele de nulitate ale deciziilor de impunere, dar și chestiuni care țin de procedurile de eșalonare la plată ori de posibilitatea contribuabilului de a solicita dobânzi. 

Nu în ultimul rând,  prin propunerile de modificare se dorește și o regândire a sistemului de soluționare a contestațiilor administrative împotriva deciziilor de impunere. În acest sens, organul de soluționare a acestor contestații trece din cadrul ANAF în cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Această modificare vine să acorde un mai mare grad de imparțialitate deciziilor emise în soluționare contestațiilor.