ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Transportatorii rutieri: Impozitarea diurnelor de către ANAF ar însemna creşterea cu 15% a tarifelor de transport

05 August 2021   |   AGERPRES

Liderul asociaţiei patronale a transportatorilor din zona Alba Iulia a atras atenţia că cazul în care ANAF va continua să solicite impozitarea diurnelor şoferilor, singura variantă a firmelor româneşti de transport rutier internaţional este să îşi mute activitatea fiscală în altă ţară.

 
 
Impozitarea diurnelor şoferilor firmelor româneşti de transport rutier internaţional ar însemna o creştere cu 15% a tarifelor practicate de aceste societăţi comerciale, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Transport Rutier "Apulum" din Alba Iulia, Dumitru Blaga, într-o conferinţă de presă.

Nemulţumirea faţă de practica ANAF de a impozita diurnele şoferilor, inclusiv retroactiv pe o perioadă de 5 ani, i-a adus împreună în conferinţa de presă de joi, pe reprezentanţii a şapte asociaţii patronale ale transportatorilor rutieri: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina (ATM Bucovina) şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier "Apulum" din Alba Iulia.


"Dacă continuă acest abuz al ANAF, asta înseamnă în mod clar falimentul industriei (româneşti, n.r.) de transport internaţional. Discutam cu cineva că, dacă vine ANAF-ul, la 18 maşini (camioane, n.r.) are 2 milioane de euro de plată cu penalităţi şi dobânzi la zi. Crede cineva că un om cu 12 camioane are 2 milioane de euro? (...) În piaţa (internaţională, n.r.) de transport este o concurenţă acerbă. Pentru trecut trebuie clar o amnistie, iar pentru viitor, dacă politica Guvernului este de impozitare a diurnei, inclusiv cu contribuţii sociale, am ieşit din piaţă, pentru că asta înseamnă creşterea costurilor de operare cu 15%. Înseamnă că de mâine ar trebui să mergem la clienţii noştri din UE şi să creştem tarifele cu 15%. Şi nu poţi să ceri clienţilor o majorare a tarifelor cu 15%, din moment ce toţi ceilalţi competitori ai tăi merg pe aceleaşi tarife. Deci e clar că noi (transportatorii din România, n.r.) am ieşi din piaţă", a afirmat Dumitru Blaga.

Liderul Asociaţiei Operatorilor de Transport Rutier "Apulum" din Alba Iulia a precizat că impozitarea de către ANAF a diurnelor şoferilor ar însemna majorarea cu 15 cenţi pe kilometru a tarifului actual, care este de aproximativ 1 euro pe kilometru.

"Să explic de unde am ajuns la această sumă: diurna neimpozabilă se poate da până la nivel de 2,5 ori suma acordată angajaţilor de la stat, ceea ce reprezintă undeva la 35 de euro la stat, iar de 2,5 ori înseamnă 87,5 euro putem acorda fiecărui şofer - majoritatea nu merg pe valoarea maximă. Am luat o sumă de 70 de euro pe zi acordată unui şofer pentru disconfortul creat de deplasarea în altă ţară. În 30 de zile sunt 2.100 de euro net diurnă. Dacă Guvernul României vrea pe viitor să impoziteze această sumă cu impozit pe venit, plus contribuţii sociale, pentru a ne putea ţine şoferii în ţară, ar trebui ca şoferii să aibă pe cartea de muncă undeva în jur de 3.500 de euro. Din ei, 10% Sănătatea, 25% pensii, deci 35%, adică 1.215 euro. Mai luăm 10% impozit pe venit şi rămâne cu 2.000 de euro net. De aici am venit cu acea creştere de 15%. Deci noi trebuie să creştem cheltuielile cu 1.500 de euro per salariat. Un camion, în condiţii normale şi profitabile, face în medie în jur de 10.000 de kilometri pe lună. Noi ca să scoatem aceşti 1.500 de euro, în 10.000 de kilometri, înseamnă 15 cenţi pe kilometru. Şi am scos banii. La ora actuală un preţ mediu per kilometru este cam 1 euro. Dacă noi trebuie să mai scoatem 15 cenţi de mâine ca să-i dăm Guvernului asta înseamnă 15% (creştere faţă de tariful actual,. n.r.)", a menţionat Dumitru Blaga.

Liderul asociaţiei patronale a transportatorilor din zona Alba Iulia a atras atenţia că cazul în care ANAF va continua să solicite impozitarea diurnelor şoferilor, singura variantă a firmelor româneşti de transport rutier internaţional este să îşi mute activitatea fiscală în altă ţară.

"Nu că nu vrem să aducem banii ăştia, că noi asta facem de 30 de ani, şi nu vrem să părăsim ţara, dar dacă n-avem ce face, antreprenorii au această soluţie, în ultimă instanţă. Va fi greu la început, dar orice şut în fund e un pas înainte, un pas spre Bulgaria, Ungaria...", a încheiat Dumitru Blaga.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Dorin Jurjuţ, a avertizat că în scenariul impozitării diurnelor şoferilor de către ANAF firmele româneşti de transport rutier internaţional nu vor supravieţui.

"(La 15% creşterea tarifului, n.r.) în mod clar vom ieşi de pe piaţă. La o firmă foarte bine administrată, avem o marjă de profit de undeva la 2%, asta la firmele care sunt în top 10. În general pe branşă, marja de profit este sub 1%. Deci nu avem cum să supravieţuim. Dacă vor să schimbe legislaţia, nu e nicio problemă, dar să nu înceapă cu trecutul. Să se aşeze la masă cu patronatele, ca să vedem ce putem face şi cum putem merge înainte, pentru că în Ungaria, în Polonia, diurnele sunt scutite, au o grămadă de facilităţi", a declarat preşedintele APTE 2002.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5242 / 8654
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...