ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vicepreşedinte ANRE: Mă aştept ca UE să propună eliminarea din facturi a taxei pentru certificate verzi şi a bonusului de cogenerare

12 Octombrie 2021   |   Agerpres

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că eliminarea celor două taxe ar produce din ianuarie o scădere cu 100 de lei a facturii de energie electrică.

 
 
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a declarat marţi că se aşteaptă ca Executivul comunitar să recomande eliminarea a două taxe din factura de energie electrică - taxa pentru certificate verzi şi bonusul pentru cogenerare.
 
"Am anumite reţineri în privinţa soluţiei găsite (de Guvern privind compensarea facturilor la energie, n.r.), este una destul de greoaie, are câteva slăbiciuni şi aş spune că poate erau alte soluţii mai uşor de implementat decât această ordonanţă 118 şi exact în această direcţie mă aştept să vină recomandările din partea Comisiei Europene. (...) Mă aştept din partea Comisiei Europene să vină recomandarea tocmai de a taxa acele companii care în această perioadă fac nişte venituri suplimentare datorită evoluţiei preţurilor din pieţele angro, mă aştept să propună eliminarea unor taxe din factura de energie electrică sau de gaze naturale, cum ar fi de exemplu bonusul pe cogenerare, care se aplică în România pentru schema de sprijin pentru centralele în cogenerare de înaltă eficienţă, contribuţia la certificate verzi", a afirmat Zoltan Nagy-Bege, în cadrul Aspen Energy Summit 2021.
 
Vicepreşedintele ANRE a apreciat că eliminarea celor două taxe ar produce din ianuarie o scădere cu 100 de lei a facturii de energie electrică.
 
"Noi am făcut un calcul, momentan contribuţia la sistemul de certificate verzi este la 13 euro/megawat oră, înseamnă în jur de 65 de lei, momentan bonusul pe megawat oră este de 17 lei, dar ambele cresc, începând cu 1 ianuarie. Contribuţia (pentru certificate verzi, n.r.) creşte la 14,5 euro, înseamnă puţin peste 70 de lei, iar bonusul pe cogenerare probabil că o să treacă de 20 de lei, 22-23 de lei începând din 1 ianuarie. Deci ne apropiem de 100 de lei doar prin eliminarea acestor contribuţii la nişte scheme de sprijin. Este varianta simplă, sursele trebuie să fie tot bugetare, adică Guvernul să-şi asume că susţine aceste scheme fără de care anumiţi producători evident că nu prea rezistă în piaţă, dar colectarea să nu se facă de la anumiţi consumatori", a precizat Zoltan Nagy-Bege.
 
Vicepreşedintele ANRE s-a referit şi la posibilitatea eliminării TVA din facturile la energie pentru consumatorii casnici.
 
"Mergând mai departe, pe o perioadă limitată se poate elimina până şi TVA, care este o măsură pentru consumatorii casnici. La non-casnici nu are niciun efect (...), pe aceştia îi poate ajuta doar în privinţa cash-flow-ului", a adăugat Zoltan Nagy-Bege. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4797 / 8680
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...