ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asociaţia Bankwatch:Comisia Europeană recomandă României finanţarea unor proiecte verzi din Fondul de redresare şi rezilienţă

15 Octombrie 2020   |   Agerpres

Versiunea finală a PNIESC menţine o ţintă de 30,7% a energiei regenerabile în consumul final, faţă de minimul de 34% recomandat de Comisia Europeană, informează Bankwatch.

 
 
Comisia Europeană a publicat analiza Planurilor Naţionale Integrate în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC), în care reiterează faptul că documentul României este în continuare unul neambiţios şi recomandă finanţarea unor proiecte de energie verde din Fondul de redresare şi rezilienţă, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Bankwatch.
 
Versiunea finală a PNIESC menţine o ţintă de 30,7% a energiei regenerabile în consumul final, faţă de minimul de 34% recomandat de Comisia Europeană, informează Bankwatch.
 
O altă categorie pe care România o poate îmbunătăţi se referă la eficienţa energetică. Planul prevede un consum de energie primară la un nivel de 32,3 Mtep în 2030, care va genera o economie de energie de 45,1% faţă de scenariul de referinţă PRIMES 2007, iar consumul final de energie va scădea la un nivel de 25,7 Mtep în 2030, deşi media consumului final pentru perioada 2016-2018 este de 22,9 Mtep.
 
Aceste obiective sunt mult prea joase pentru a putea contribui la atingerea obiectivului european general privind eficienţa energetică de 32,5%, iar măsurile şi politicile prevăzute trebuie suplimentate şi definite mult mai clar. Cu privire la tranziţia justă, României îi este recomandată o analiză de impact social care în acest moment lipseşte din PNIESC, pentru a putea anticipa numărul de locuri de muncă afectate de tranziţia verde în regiunile miniere Hunedoara şi Gorj, se arată în comunicat.
 
În opinia Bankwatch, Comisia Europeană sugerează utilizarea fondurilor dedicate pentru recuperarea post-pandemie pentru investiţii şi reforme în domeniul energiei verzi pentru a suplimenta lipsurile din PNIESC. Planul naţional de relansare şi rezilienţă (PNRR) al României ar trebui să conţină: măsuri care stimulează generarea de energie regenerabilă, renovarea clădirilor şi eficienţa energetică a reţelelor de termoficare; măsuri de îmbunătăţire a infrastructurii de transport şi a mobilităţii durabile; măsuri care susţin introducerea treptată a taxelor de mediu şi a bugetării ecologice.
 
O primă versiune a Planului de relansare şi rezilienţă al României trebuie publicată în această lună. Conform cadrului existent de reglementare a elaborării PNRR, printre proiectele eligibile spre finanţare se numără şi cele pentru dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazului natural, în timp ce proiectele de investiţii în surse regenerabile de energie nu au fost incluse. Continuarea investiţiilor pe bază de combustibili fosili este prevăzută şi în versiunea finală a PNIESC, care menţine şi cărbunele în mixul energetic după 2030. În acest fel, România nu implementează tranziţia ecologică, în ciuda surselor de finanţare considerabile disponibile.
 
"Fiecare stat membru trebuie să contribuie într-un mod echitabil la ţintele asumate la nivel european. România are oportunitatea şi fondurile necesare să-şi planifice într-un mod eficient tranziţia energetică. Acest lucru implică renunţarea la investiţiile nesustenabile în combustibili fosili şi asumarea angajamentului de către toţi actorii politici", a afirmat Laura Nazare, campaigner tranziţie energetică, Asociaţia Bankwatch.
 
La începutul acestei săptămâni Comisia pentru mediu din Parlamentul European a votat pentru excluderea finanţării combustibililor fosili din Fondul de redresare şi rezilienţă. Amendamentul urmează să fie votat şi în plenul Parlamentului şi negociat cu şefii statelor membre, însă este încă un pas care demonstrează angajamentul UE pentru atingerea neutralităţii climatice. 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2728 / 5143
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...