ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR ia în discuţie sesizarea lui Iohannis privind legea care reglementează învăţământul online

27 Mai 2020   |   AGERPRES

Legea criticată de Iohannis completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie.

 
 
Curtea Constituţională discută miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu.

Legea criticată de Iohannis completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie.

Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea Educaţiei Naţionale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.


Preşedintele Iohannis precizează că propunerea legislativă iniţiată de 29 de senatori PSD conţinea un singur articol şi avea ca obiect de reglementare exprimarea rezultatelor evaluării, după cum urmează: la nivelul ciclului de achiziţii fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) prin nivelul atins, referitor la gradul de însuşire a competenţelor - în scopul eliminării presiunii notării asupra elevilor/părinţilor; la nivelul claselor a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10 (în scopul familiarizării elevilor de vârstă şcolară mică cu specificul evaluării din ciclul gimnazial); la nivelul ciclului gimnazial secundar şi în învăţământul terţiar nonuniversitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale.

El indică faptul că la Camera Deputaţilor propunerea a fost adoptată tacit în forma iniţiatorilor, însă Senatul a renunţat la aceste modificări şi a introdus alte cinci noi articole în Legea nr. 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi implicit de cel adoptat de prima Cameră.

"Concluzionând, în cazul de faţă, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate toate completările, care vizează aspecte importante ale legii, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale ori organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020-2021, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", subliniază Iohannis în sesizare, apreciind că această lege încalcă principiul bicameralismului.

Şeful statului invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit acestuia, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, prevederile legii criticate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Astfel, şeful statului afirmă că această prevedere intră în contradicţie cu Constituţia care stabileşte că "legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".

"Nu se poate prezuma că norma legislativă este accesibilă destinatarului, deoarece acestuia nu i se poate pretinde o conduită în funcţie de ipoteza normativă a legii câtă vreme legea se aplică înainte de împlinirea termenului constituţional minim pentru intrarea sa în vigoare. (...) Aşadar, faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie", se precizează în sesizarea la CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că actul normativ pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 este neconstituţional în ansamblu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3230 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...